Detalii și acuze cutremurătoare în cazul bătrânei arse la spitalul Movila

Actualitate| 07.03.2024| 247| 0| Petrache Ecaterina

Cazul bătrânei de 83 de ani, arsă în Secția de Boli Infecţioase a Spitalului Județean din Ploieşti (Movila) este departe de a se încheia. Decesul bătrânei, survenit în urmă cu două zile aduce acuze și detalii cutremurătoare. Familia acesteia a făcut dezvăluiri șocante despre modul cum a fost tratată, conform Observator. Fiica bătrânei, Dana Constantinescu,  acuză personalul din secție că au scos-o ultima din secție, după explozie.” Este arsă pe față! Nu pot să deschid sicriul! Au zis că era într-o comă și că oricum nu avea cum să reacționeze.”  Mai mult, ginerele victimei susține că a făcut pneumonie în spital și nu a fost tratată corespunzător.”Am dus-o pe picioarele ei, vorbea, era un om absolut normal. A făcut pneumonia in spital.”Imediat ce a observat că mama sa respiră cu dificultate, fiica a cerut ca aceasta să fie văzută de un specialist. Contrar diagnosticării cu pneumonie bătrâna a primit drept tratament calmante, susține familia bătrânei.

Familia declară că va căuta dreptatea în instanță.”Acest Dorel, această asistentă, medici sau cine a fost. Ei trebuie totuși să fie pedepsiți conform legii.” 

Moartea pacientei este cu atât mai șocantă pentru rude, întrucât bătrâna se internase pentru o afecțiune minoră.

Conducerea unității medicale susține însă altceva. Florin Şandru, consilier juridic SJU Ploiești: ”Regretăm acest eveniment nefericit. Din păcate şi afecțiunile cronice pe care le avea pacienta au contribuit la decesul acesteia.”

Sâmbătă femeia de 83 de ani va fi condusă pe ultimul drum. Ancheta continuă în cadrul spitalului pentru suspiciunea de ucidere din culpă.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *