De astăzi şi până mâine, un val de praf saharian va traversa țara noastră, iar calitatea aerului se va înrăutăți. Meteorologii spun că, uneori, cerul poate deveni chiar roșu strălucitor, iar dacă plouă în aceste zile, praful cade într-o „ploaie sângerie” și lasă pete gălbui pe suprafețe.
Valul va traversa țara noastră, din sud către nord. Joi seară, praful saharian, în cantitate mică, se va face resimțit în sudul și sud-vestul țării, urmând ca până vineri seară să traverseze mare parte a regiunilor.
Praful saharian va înrăutăți temporar calitatea aerului, însă va aduce și apusuri spectaculoase de soare. În timpul zilei, un covor fin de praf saharian acoperă de obicei cerul senin. Pe lângă ceață, care atenuează radiația solară, din cauza prafului se dezvoltă mai mulți nori înalți.
Praful din Sahara ajunge în Europa de câteva ori pe an. Acest lucru are consecințe asupra vremii. Aerul nu se poate încălzi atât de mult cât era prevăzut. În primăvară, nu este neobișnuit ca prognozele de temperatură să fie evaluate greșit cu câteva grade.
Praful din deșert poate irita căile respiratorii și simptomele alergice se pot agrava. Medicii de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara au tras recent un semnal de alarmă privind valul de praf saharian care ajunge în România.
Potrivit specialiştilor, nisipul fin din componența norului de praf saharian conține magneziu, fier, calciu și granule de fosfor, chiar și mercur.
Medicii au avertizat că norul de praf saharian poate afecta atât persoanele cu probleme respiratorii, cât şi pe cele sănătoase.
Odată inhalate particulele de praf, acestea ajung pe căile respiratorii unde sunt detectate de celulele epiteliale și activează macrofagele, o subcategorie a globulelor din sânge cu rol în cadrul sistemului imunitar, și celulele imune.
Particulele de praf eliberează citokine și alte molecule inflamatorii care au efecte asupra plămânului în diferite boli respiratorii.
De asemenea, aparatul cardiovascular poate fi și el afectat. Studiile toxicologice au demonstrat totodată că particulele de praf și nisip pot provoca leziuni pulmonare inflamatorii. Persoanele care au diferite boli pulmonare, precum cele cu astm, pot avea parte de o exacerbare a simptomelor.
În cazul persoanelor care nu au afecțiuni pulmonare, valul de praf saharian poate duce la dezvoltarea unor rinite alergice sezoniere cu iritații la nivelul gâtului, a nasului și chiar lăcrimare.
În zilele în care se anunță prezența unui nor de praf saharian, medicii recomandă evitarea deplasărilor, mai ales a persoanelor care au afecțiuni pulmonare grave și purtarea unei măști de protecție”, spunea medicul Ionela Iovan, potrivit mediafax.ro.
Lasă un răspuns