Admitere liceu 2024, calendar și situații speciale

Educație| 27.02.2024| 331| 0| Petrache Ecaterina

Simularea examenului de Evaluare Națională a scos la lumina slaba pregătire a multora dintre elevii clasei VIII. Rezultatele au fost mult sub așteptări. Aproape 60% dintre elevi au luat note sub 5 la matematică și 23 % au luat aceleași note mici la Română. Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, recunoaște că rezultatele simulării Evaluării Naționale din acest an sunt mult mai slabe decât cele de anul trecut.

În calendarul școlar urmează Evaluarea Națională în iunie, apoi admiterea la liceu.

Evaluarea Națională 2024 are loc în perioada 25-28 iunie. Proba la Limba română se va desfășura pe 25 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 27 iunie. Calendarul mai prevede ca înscrierea candidaților să se facă automat de către secretariatele școlilor în perioada 11 – 14 iunie 2024. Primele rezultate la Evaluare Națională se vor afișa pe 3 iulie, iar cele finale, de după contestații, pe 9 iulie 2024. Urmează apoi admiterea la liceu. Înscrierile pentru admiterea la liceu, în 2024 vor începe pe 11 iulie, iar repartizarea candidaților va avea loc în 24 iulie, potrivit calendarului oficial anunțat de Ministerul Educației.

Pentru repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii, conform ordinului nr. 6.154 din 31 august 2023 (art. 2 alin. (8)):

„a) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

  1. b) nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale;
  2. c) nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale;
  3. d) nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale;

(9) În cazul în care la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la alin. (8) lit. a) – d) egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.”

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *