300 de sancțiuni aplicate, luni, de polițiștii prahoveni. Valoarea sancțiunilor de aproape 80.000 de lei

Actualitate| 27.02.2024| 164| 0| Virgil Rădulescu

Pe tot parcursul zilei de 26 februarie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost efectuate 5 acțiuni pe raza de competență a municipiilor Ploieşti și Câmpina, dar și pe Drumurile Naționale din județ.

Astfel, polițiștii prahoveni au acționat pe linie rutieră, în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave, dar și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au controlat peste 400 de autovehicule și au fost efectuate mai mult de 250 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.

De asemenea, au fost legitimate aproximativ 450 de persoane, iar în urma activităţilor desfăşurate pe raza municipiilor Ploiești și Câmpina au fost efectuate 10 controale corporale și 6 controale ale bagajelor.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate aproximativ 300  de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru nerespectarea regimului legal de viteză (95), dar și 6 sancțiuni pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Valoarea sancțiunilor este de peste 77.000 de lei.

În urma abaterilor constatate, au fost reținute și 10 permise de conducere, dintre acestea 5 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept și 5 certificate de înmatriculare.

Polițiștii vor continua activitățile pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *