La Sinaia se mai poate schia pe mai multe pârtii

Actualitate| 16.02.2024| 390| 0| Petrache Ecaterina

Chiar dacă temperaturile au mai crescut în majoritatea zonelor din țară, zăpada și temperaturile scăzute sunt încă prezente la munte. Iubitorii sporturilor de iarnă au, în aceste condiții, posibilitatea de a se bucura de pârtii și nu numai. Reprezentanții Gondolei Sinaia au postat pe faceebok că pe Valea Dorului sunt -2 grade, cer senin și vânt slab. Telescaunul Dorului începe programul cu public la 08:40 și funcționează până la 16:00.

De asemenea Varianta Valea Soarelui via Panoramic, către Telescaunul Dorului, este pregătită și urmează să deschidă pârtia Floare de Colț (mai îngustă în partea de jos).

Sunt amenajate și deschise pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2, Varianta, Valea Soarelui 1 și Valea Soarelui 2.

Dimineață în Valea Soarelui erau -10 grade, cer senin și vânt slab. Telescaunul Soarelui începe programul cu public la 08:40 și funcționează până la 16:00.

Gondola Carp (Cota 1400 – Cota 2000) începe programul cu public la 08:30 și funcționează până la 16:30.

Telecabina tronson 1 (Sinaia – Cota 1400) începe programul cu public la 08:00 și funcționează până la 17:00.

Gondola Sinaia (tronsonul Cota 1000 – Cota 1400) începe programul cu public la 08:00 și funcționează până la 17:00.

Pârtia Nouă NU este deschisă.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *