UPG a ales noul rector

Educație| 15.02.2024| 551| 0| Petrache Ecaterina

Săptămână marcată de alegeri la UPG Ploiești. După reconfirmarea pentru funcția de președinte al Senatului a conf. univ. dr. Aurelia Pătrașcu, miercuri au avut loc alegeri pentru funcția de rector.  Singurul candidat înscris a fost conf. univ. dr. ing. Alin Diniță, care rămâne astfel la conducerea UPG până în anul 2029.  Acesta a ocupat postul de rector și în mandatul precedent, din 2022 până în prezent. Conf. univ. dr. ing. Alin Diniță este absolvent al universității ploieștene, instituție în care s-a derulat de altfel întreaga sa carieră didactică de până acum.

„Conf. univ. dr. ing. ALIN DINIȚĂ a fost reales în funcția de rector al Universității Petrol – Gaze din Ploiești, pentru mandatul 2024-2029, în urma voturilor valabil exprimate de către 174 de membri ai comunității academice. Domnul conf.univ.dr. ALIN DINIȚĂ are o vastă experiență managerială, de-a lungul timpului a deținut următoarele  funcții de conducere: prodecan, decan și rector”, a transmis, printr-un comunicat, purtătorul de cuvânt al UPG, conf. univ. dr. Mirela Dulgheru.

Printre principalele probleme identificate de rectorul UPG Ploiești și punctate în planul său managerial, se află lipsa resurselor financiare pentru realizarea eficientizării energetice pentru toate corpurile de clădire, promovarea insufucientă a ofertei educațională, reticența la schimbare, lipsa ofertei educaționale doctorale în domeniile Economic și Litere, precum și rata abandonului școlar. La acestea se adaugă numărul mic de elevi care promovează Bacalaureatul, deci numărul mic de potențiali studenți. Alin Diniță consideră că o parte dintre acestea ar putea să se rezolve prin investițiile în campusul pentru învățământ dual și prin proiecte care să exploateze contextul favorabil de care se bucură universitatea, având în vedere că funcționează într-o zonă puternic industrializată.

Conf. univ. dr. ing. Alin Diniță este ploieștean, are 47 de ani și a absolvit UPG Ploiești în 2004, la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, Specializarea Fiabilitatea utilajelor petroliere şi petrochimice.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *