Programul pentru fertilizarea in vitro (FIV) a fost oprit în anul 2024, pentru că Ministerul Finanțelor nu a mai alocat fonduri decât pentru procedurile în curs de anul trecut.
Potrivit ministrul Familiei, Natalia Intotero, încă 14.000 de dosare declarate eligibile în 2023 nu au finanțarea asigurată.
„Pentru programul FIV, Ministerul Finanțelor nu ne-a aprobat pentru anul ăsta, ne-a aprobat să decontăm ce este restant pentru 2023, cele 10.000 de dosare prevăzute în hotărârea de guvern”, a precizat Intotero pentru G4Media.
În anul 2023 au fost declarate eligibile 24.000 de solicitări, însă hotărârea de Guvern aprobată pentru anul trecut prevede decontarea doar pentru 10.000.
O petiție lansată de comunitatea Declic solicită reluarea programului.
Prin acest program statul a oferit 15.000 de lei; un voucher în valoare de 5.000 de lei care este destinat achiziționării de medicamente specifice, iar al doilea voucher, de 10.000 de lei, pentru achitarea procedurilor medicale.
Lasă un răspuns