Doi funcționari din Primăria Ploiești au fost reținuți în dosarul legat de afacerea imobiliară White Tower

Investigații| 09.02.2024| 1974| 0| Gazarul

Cinci persoane au fost reținute în urma audierilor de ieri, inclusiv funcţionari din cadrul Primăriei Ploieşti, în dosarul legat de afacerea imobiliară White Tower.

Faţă de două persoane dintre acestea s-a dispus măsura controlului judiciar, iar celelalte trei vor fi duse la instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Printre cele trei se află Rita Neagu, directorul adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Urbană, şi Lucian Bălescu, şef Serviciu Verificare și Control Documentații Publice, din cadrul Direcției Generale de Dezvoltare Urbană a Primăriei Ploieşti.

În acest dosar șase funcţionari din cadrul Primăriei Ploieşti sunt urmăriţi penal de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în legătură cu zeci de apartamente construite ilegal și vândute de mai multe ori, în blocul White Tower din zona UPG Ploieşti. Joi, 8 februarie au avut loc percheziții la sediul Primăriei Ploieşti, respectiv la domiciliile unor funcționari publici și persoane fizice suspectate că ar fi implicate în acest dosar, de pe raza județelor Prahova, Dâmbovița și a municipiului București, fiind puse în executare un număr de 9 mandate de aducere.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *