Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, a contestat astăzi la Tribunalul București controlul judiciar și sechestrul pe avere.
Avocatul lui Iulian Dumitrescu, Cristian Ene, a declarat, la sosirea la tribunal, că a fost contestată măsura controlului judiciar pentru ca judecătorul să stabilească dacă aceasta este justificată. De asemenea, el s-a referit şi la interpretarea sumei invocate de procurori în cazul mitei, precizând că suma se referă la un act comercial şi că tocmai de aceea judecătorii trebuie să se pronunţe.
El a explicat că „plângerea față de controlul judiciar a fost depusă să vedem dacă chiar e nevoie de această măsură. Am depus înscrisuri și am scos în evidență mai multe aspecte din care să reiasă că nu e nevoie de control judiciar.”
Tribunalul București a decis ca Iulian Dumitrescu sa fie cercetat sub control judiciar 60 de zile și are interdicție să-și exercite atribuțiile. Dumitrescu și-a dat demisia din toate funcțiile de la nivelul PNL.
Decizia asupra contestației va fi luată astăzi de judecătorii de la Tribunalul București
Lasă un răspuns