Calendarul anului școlar 2024-2025. Când încep cursurile și când vine vacanța

Educație| 08.02.2024| 623| 0| Petrache Ecaterina

Calendarul următorului an școlar, 2024-2025, a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul Ministrului Educației nr. 3.694 din 1 februarie 2024. Potrivit structurii, elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 9 septembrie. Anul școlar 2024-2025 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Conform ordinului, Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, decizia aparține unităților de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

Anul școlar 2024—2025 este structurat astfel:

Intervale de cursuri:

— de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;

— de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;

— de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

— de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

— de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Intervale de vacanță:

— de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;

— de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;

— o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;

— de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

— de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Ordinul prevede

Art. 1. — „(1) Anul școlar 2024—2025 începe la data de 1 septembrie 2024, se încheie la data de 31 august 2025 și are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului școlar 2024—2025 încep la data de 9 septembrie 2024.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) se stabilesc următoarele:

  1. a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;
  2. b) pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;
  3. c) pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;
  4. d) pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.”
Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *