Accident la Valea Călugărească. Trafic blocat pe sensul spre Ploiești

Actualitate| 08.02.2024| 385| 0| Petrache Ecaterina

Accident rutier în această dimineață la Valea Călugărească, pe DN1B.  Două autoturisme implicate și o persoană încarcerată. Trafic blocat.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești s-au deplasat la locul accidentului  cu o autospecială de stingere, una pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță de terapie intensivă mobilă și o ambulanță SMURD.

Potrivit primelor informații transmise de ISU Prahova, în coliziune au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului o persoană a rămas încarcerată, fiind în stare de inconștiență.

Victima a fost scoasă din autoturism și i se acordă asistență medicale de urgență. Celelalte trei persoane care se aflau în mașinile implicate în accident primesc îngijiri medicale, nu au traumatisme grave și au refuzat să meargă la spital.

Polițiștii au deschis o anchetă care va stabili cauzele și împrejurările care au dus la producerea evenimentului.

Traficul este blocat pe sensul spre municipiul Ploiești.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *