Urmează un șoc termic, după valul de ger

Actualitate| 29.01.2024| 274| 0| Petrache Ecaterina

Vremea merge la extreme. După zilele geroase cu temperaturi extrem de scăzute, urmează zile cu temperaturi ridicate, nespecifice perioadei.

Incepând cu 3 februarie temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza pentru intervalul 29 ianuarie-11 februarie, publicată luni de ANM. Din weekend vom avea un ”șoc termic” cu diferențe 9-10 grade de la o zi la alta.

În Muntenia, în primele două zile ale intervalului media regională a temperaturilor maxime va fi în jurul a 3 grade și va crește la 6…9 grade în zilele de 31 ianuarie, 1 și 2 februarie. Încălzirea va fi semnificativă în perioada 3 – 7 februarie, când maximele vor fi cu mult peste normalul climatologic, la o medie regională de 12…15 grade, apoi este posibilă o scădere ușoară spre valori în jurul a 10 grade. Nopțile vor fi reci până la finalul lunii ianuarie, cu o medie regională a temperaturilor minime de -7…-3 grade, însă pentru prima decadă a lunii februarie sunt prognozate valori termice pozitive, cuprinse între 0 și 3 grade.

Sunt posibile precipitații slabe în jurul datei de 2 februarie, iar cu o probabilitate în creștere și după 8 februarie.

La munte temperaturile vor crește treptat,  astfel pe 31 ianuarie se va ajunge la 4 grade. Aceste alternanțe se vor menține și în restul intervalului de prognoză, astfel că temperaturile maxime vor oscila între -2 și 4 grade. Nopțile vor fi geroase la începutul intervalului, apoi valorile termice vor fi în creștere, chiar semnificativă în perioada 4 – 7 februarie, când media temperaturilor minime se va apropia de 0 grade.

Se vor semnala precipitații începând cu după-amiaza zilei de 1 februarie, dar și pe 2, 3 și posibil pe 4 februarie, iar cu o probabilitate ridicată și în perioada 6 – 11 februarie.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *