OFICIAL. Profesorii se pot titulariza și pe jumătate de normă

Educație| 22.01.2024| 212| 0| Petrache Ecaterina

Profesorii se vor putea titulariza și pe jumătate de normă din anul școlar 2024-2025, potrivit ordinul nr. 6.876 din 22 decembrie 2023, document pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea profesorilor din școli și grădinițe, precum și încadrarea în regim de plata cu ora.

Decizia aparține Consiliul de administrație al inspectoratelor școlare care poate constitui catedre vacante viabile din cel puţin o jumătate de normă didactică de predare, conform ordinului. Art. 8 -„(2) În vederea ocupării prin concurs național, consiliul de administrație al ISJ/ISMB poate constitui catedre vacante viabile, conform art. 2 alin. (4), din cel puțin o jumătate de normă didactică de predare, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. (4) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, la nivelul uneia sau mai multor unități de învățământ preuniversitar.” Legea 198/2023 prevede la art. 177 „(7) În vederea ocupării prin concurs național unic, catedra este constituită din cel puțin o jumătate de normă didactică de predare, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. (4), la nivelul uneia sau mai multor unități de învățământ preuniversitar. Procedura de constituire a posturilor didactice la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar se aprobă prin ordin al ministrului educației.”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că școlile nu scot posturile titularizabile de teamă că, după ce se ocupă în ședințele publice, oamenii vor pleca la începutul anului școlar:

„Există o temere în sistem, mai ales în zonele considerate greu atractive pentru cadrele didactice, să le scoată la concurs, pentru că, după aceea, se ocupă în ședințele publice de repartizare și, la începutul anului școlar, oamenii pleacă”, a spus Ligia Deca.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *