Fost şef al Şcolii de Agenţi de Poliţie din Câmpina, cercetat într-un dosar de braconaj şi uz de armă fără drept

Actualitate| 15.01.2024| 245| 0| Virgil Rădulescu

Poliţiştii prahoveni cercetează cinci persoane într-un dosar de braconaj cinegetic şi uz de armă fără drept, acestea fiind suspectate că au împuşcat, la finalul anului trecut, mai multe animale în cadrul unor partide de vânătoare organizate ilegal.

Printre suspecţi se numără un fost şef al Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, în prezent pensionat. Acesta şi alţi doi suspecţi au fost reținuți pentru  24 de ore.

„Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada noiembrie-decembrie 2023, persoanele bănuite ar fi împuşcat, fără a deţine autorizaţie de vânătoare, mai multe exemplare de vânătoare. În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea expertizării, exemplare de vânat  despre care există suspiciunea că ar proveni din braconaj cinegetic. De asemenea, au fost ridicate armele de vânătoare şi cartuşele aferente acestora”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Prahova.
Joi, 11 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au făcut şase percheziţii domiciliare şi au dus la sediul poliţiei, pentru audieri în acest dosar, cinci persoane. Trei dintre acestea au fost reţinute pentru 24 de ore, fiind ulterior eliberate.
Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *