Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, împreună cu prefectul județului Virgiliu Nanu au mers pe șantierul din comuna prahoveană Baba Ana, unde se construiește o fermă de reproducție a porcilor.
Proiectul de Reproducție din Baba Ana, județul Prahova, implemntat de Porcellino Grasso SRL. Capacitatea proiectului este de 3000 de scroafe, cu o valoare totală de 16.410.000 euro, din care 80% este finanțare nerambursabilă (13.128.000 euro).
Antreprenorul general, Romconstruct AG SRL, coordonează acest demers, iar societatea deține și o fermă de îngrășare porci în județul Vâlcea, cu o capacitate de 36.000 porci/serie. Prin condițiile optime de bunăstare, ferma de reproducție poate acoperi între 70 și 75% din necesarul de purcei pentru îngrășare.
”Investim în industria agroalimentară românească și îi susținem pe ai noștri! Iar ferma Porccelino Grasso, din localitatea Baba Ana, din județul Prahova, pe care am vizitat-o astăzi, este un astfel de exemplu. La finalul investiției, capacitatea fermei de reproducție va fi de 3000 de scroafe, iar producția va fi de aproximativ 90.000 de purcei. Valoarea totala a proiectului, aflat în desfășurare, este de 16.410.000 euro, din care finanțare nerambursabilă avem 13.128.000 euro (80%). Societatea mai deține o fermă de îngrășare porc în județul Vâlcea, cu o capacitare maximă de 36.000 de porci/serie. Îi felicit pe acești investitori care au tot sprijinul meu pentru că ei vor aduce pe mesele românilor carne de porc din fermele românești! Am promis că voi salva și dezvolta sectorul de porc din România și eu zic că suntem pe drumul cel bun! Mereu alături de ai noștri!”, a transmis ministrul Agriculturii, după vizita în județul Prahova.
Florin Barbu a declarat și că va vizita toate șantierele care au fost deschise în cursul anului trecut, respectiv 28 de şantiere pentru 56.000 de locuri de cazare în sectorul de reproducţie suin, a căror valoare totală se ridică la circa 220 de milioane de euro, ”proiecte foarte importante pentru salvarea acestui sector”.
”Este un sector foarte important pentru că ne dorim foarte mult să consumăm cât mai multă carne produsă în România. Noi suntem o ţară care produce cereale şi este şi păcat să importăm carne de porc şi să nu o producem la noi, în România. În perioada următoare, Ministerul Agriculturii va lansa încă 100.000 de locuri de cazare în sectorul suin pentru reproducţie pentru că avem nevoie de 9 milioane purcei pentru a a asigura consumul de care românii au nevoie într-un an, aici facem referire la carne de porc”, a mai precizat ministrul Agriculturii, care afirmă că, în prezent, doar 40% din carnea de porc consumată de români provine din producția internă, restul fiind importată.
„Din ce s-a văzut în ultimele zile, cred că şi dumneavoastră aţi putea să vă daţi seama că s-a încercat a fi un protest politic. Noi aşteptăm fermierii şi, aşa cum spuneam, suntem la dispoziţie şi avem toate măsurile pentru că este pentru prima oară în România când avem 2% din PIB pe agricultură. (…) Eu am spus că fermierii români trebuie să aibă încredere în Ministerul Agriculturii şi în Guvernul României. Nu vreau să cadă pradă anumitor partide politice care încearcă să îşi asume acest protest spontan. Spun în continuare că dialogul este cel mai important şi, de luni, împreună cu toţi fermierii, cu toate asociaţiile – că vorbim de vegetal, de zootehnie, că vorbim de procesare, vorbim inclusiv cu retailerii pe partea de adaos comercial, de luni încep discuţiile. Calendarul a fost publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi desigur că toate problemele cu care se confruntă fermierii le vom rezolva”, a declarat Barnu la finalul unei vizite efectuate, azi, la o fermă de porci din Baba Ana.
El a făcut şi un anunţ în premieră: RCA pentru utilajele agricole va rămâne la acelaşi nivel de anul trecut.
„Am spus-o şi o spun în continuare, protestele au început de la RCA. Eu vreau să anunţ în premieră că RCA la utilajele agricole este la fel ca anul trecut, vreau să anunţ că şi anul acesta (…) suportăm acciza la motorină pentru fermieri. În anul 2023 am subvenţionat 50% din consumul de motorină, subvenţie de la bugetul de stat. Practic, acest protest spontan care s-a realizat nu ştiu dacă s-a realizat de către fermieri”, a declarat ministrul.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Cookie-uri terțe
Acest site web folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului și cele mai populare pagini.Păstrarea acestui cookie activat ne ajută să ne îmbunătățim site-ul web.
Te rog activează mai întâi cookie-urile strict necesare ca să-ți putem salva preferințele!
Lasă un răspuns