Trimiși în judecată pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene

Economie| 12.01.2024| 153| 0| Virgil Rădulescu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci inculpați, persoane fizice și administratori ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2011 – 2014, în contextul implementării a trei proiecte finanțate din fonduri europene, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți, ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, mai multe documente false și inexacte (procese-verbale, situații de lucrări, declarații, etc.), demersuri care au avut ca urmare obținerea pe nedrept a sumei de 2.479.995 lei, reprezentând fonduri nerambursabile.

Întreaga activitate ocazionată de încheierea și derularea celor trei contracte de finanțare ar fi fost controlată de același inculpat cu scopul de a obține o finanțare nerambursabilă, în cuantum mai mare decât plafonul de sprijin și de a evita restricțiile impuse cu privire la numărul maxim de proiecte ce pot fi implementate de către un singur beneficiar, în același timp și în cadrul aceleiași măsuri de sprijin.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra a 15 bunuri imobile și asupra unui cont bancar ce aparțin celor cinci inculpați.

      Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *