Pe final de an, hotărâți parcă să ducă populația, cum spune românul ”la sapa de lemn”, printr- ordonanță de urgență Guvernul a decis să ia 10% și din banii românilor bolnavi. Asta înseamnă că, începând cu această lună, salariații care sunt bolnavi și au certifcat medical, vor primi indemnizații mai mici cu 10%, bani care sunt considerați contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS). Conform actului normativ, doar indemnizațiile acordate pentru accidente de muncă sau boli profesionale rămân scutite de CASS.
„La articolul 155 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, lit. i), cu următorul cuprins:
« i) indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare »”, prevede recenta OUG nr. 115/2023.
Asta inseamnă că, de la categoria veniturilor scutite de CASS, indemnizațiile de asigurări sociale din OUG nr. 158/2005 sau, așa cum le numește majoritatea, indemnizațiile de concedii medicale trec în rândul veniturilor ce sunt taxate cu procentul de 10% pentru CASS. În aceste condiții, salariații vor încasa indemnizații mai mici cu 10%, întrucât angajatorii vor trebui să le rețină procentul pentru CASS. Până acum, acestor indemnizații li se aplica impozitul de 10% și CAS-ul.
Impunerea cu CASS nu li se aplică doar angajaților, ci și celor care se asigură facultativ pentru aceste concedii (PFA-uri, profesii liberale), dar și șomerilor care au dreptul la aceste indemnizații sau altor categorii de persoane care nu sunt angajate, dar care au dreptul, în anumite condiții, la indemnizațiile medicale.
„Concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asiguraţii, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt:
- a) concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii;
- b) concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
- c) concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate;
- d) concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;
d1) concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice;
- e) concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal care se acordă persoanelor asigurate în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările şi completările ulterioare”.
Reamintim că primele cinci zile ale concediului medical sunt suportate de angajator, restul, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Lasă un răspuns