Pedeapsă cu închisoarea și interzicerea dreptului de a mai preda pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți

Educație| 07.01.2024| 184| 0| Petrache Ecaterina

Legea nr. 430/2023 promulgată pe 29 decembrie de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial pe 3 ianuarie prevede sancționarea profesorilor care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți pentru promovarea unui examen, note sau calificative mai bune, pentru a nu le trece absențele sau a nu-i sancționa disciplinar dacă încalcă regulamentele școlare, etc.. Actul normativ sancționează astfel de fapte cu închisoare de la 8 luni la 4 ani și interzicerea pentru o perioadă de până la 5 ani a dreptului de a mai preda. O astfel de condamnare va fi înscrisă nu doar în cazier, ci și în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. La angajare, orice profesor trebuie să prezinte un certificatul de integritate comportamentală (Legea nr. 118/2019). Legea prevede un alineat în plus la articolul din Codul Penal care vizează direct cadrele didactice;”Articol unic.- La articolul 299 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal…., după alineatul 2 se introduce un nou alineat, alin.3, cu următorul  cuprins;”(3)Dacă faptele prevăzute la alin(1) și (2) au fost săvârșite de către personalul didactic din învățământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *