Anunțul procurorilor în cazul incendiului de la Ferma Dacilor

Actualitate| 27.12.2023| 109| 0| Dumitrescu Vlad

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au anunțat, miercuri, că au preluat ancheta în cazul incendiului de la  Ferma Dacilor și că desfășoară cercetări in rem sub aspectul mai multor infracțiuni grave.

Anchetatorii au cerut sprijinul experților din mai multe instituții.

„La data de 26.12.2023, ora 06.00, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul de Investigaţii Criminale au fost sesizate prin Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că, la Complexul turistic „Ferma Dacilor”, din comuna Gura Vadului, sat Tohani, jud. Prahova, a izbucnit un incendiu, la faţa locului intervenind mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care au lichidat incendiul.

Cu privire la cele sesizate, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil a fost înregistrat un dosar penal, în vederea efectuării de cercetări.

La aceeaşi dată, ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în cauză fiind efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, faptă prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 Cod penal, raportat la art. 254 alin. 2 Cod penal, şi ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 şi 3 Cod penal.

Sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova fost începută cercetarea la faţa locului, fiind cooptaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Prahova, experţi din cadrul INSEMEX, inspectori de inspecţia muncii precum şi specialişti din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii”, informează comunicatul Parchetului.

Totodată, procurorii susțin faptul că „în incendiu ar fi fost surprinse mai multe persoane, în cazul a şapte dintre acestea, 3 minori şi 4 majori, intervenind decesul, o a opta persoană nefiind găsită până în prezent, iar alte două persoane fiind transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. De asemenea, în urma incendiului au fost provocate distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora”.

 

Cercetările, inclusiv cercetarea la faţa locului, sunt în desfăşurare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *