Pe principiul „interesul poartă fesul”, ieri, angajații de la pază din cadrul Clubului Sportiv Municipal Ploiești au fost informați de o ședință ad-hoc pentru astăzi dimineață, la care care prezența era obligatorie pentru toți. Zis și făcut!
Azi dimineață, la ora 8.30, ședința a fost condusă de nea Predescu, pensionarul de la Resurse Umane din Primărie, în prezența proaspătului director al CSM Ploiești, polițistul pensionar Irinel Burghelea.
Acum, în prag de Sărbători, nea Predescu le-a recitat frumos din drepturile angajatorului, nu și din cele ale angajatului, sugerându-le celor 14 angajați la pază ai CSM că ar trebui ca aceștia să-și dea demisia că, ulterior, vor fi preluați de firma de pază Director Special Troops – D.S.T. SRL Ploiești care ar urma să preia serviciile de pază și monitorizare. Societate care nu e greu de bănuit că ar fi o firmă de casă. Asta o zicem noi.
Desigur, o abureală de moment ca o frecție la un picior de scaun din lemn. Important era ca cei prezenți să-și semneze demisiile, ba chiar tandemul pensionarilor angajați a venit cu hârtiile pregătite.
Astfel de discuții privind angajații de la pază din acest club au mai fost și în anii trecuți, încercarea fiind doar pentru ca o firmă acolită intereselor politice să preia dârlogii pazei la Hipodrom printr-un frumos contract.
Însă angajații nu au aceptat această abureală de moment, iar „juriul” din spatele acestor interese de culise urmează să delibereze pașii următori pentru a-și atinge scopul.
Contacta de redacția Găzarul, președintele Sindicatului Administrației Publice și Asistenței Sociale „Alexandru Ioan Cuza” (SAPAS), Florian Radu, ne-a declarant: „Am fost anunțat de către membrii sindicatului nostru de la CSM despre presiunea la care sunt supuși de către conducătorul instituției, ca aceștia să își dea demisia. Este vorba despre angajații de la Direcția de Pază a CSM Ploiești. De aproximativ doi ani aceeași retorică, amenințări cu demiterea, presiune pe angajați de a-și da demisia și multe alte lucruri care lovesc în demnitatea acestora. Reamintesc că dreptul la muncă este un drept prevăzut în Constituția României și nimeni, indiferent ce rang poartă, nu are dreptul de a obliga un angajat să plece, după bunul său plac. Cu atât mai mult în instituțiile publice! Vreau să adaug că sunt plăcut impresionat de poziția comisiei de monitorizare a activității din CSM Ploiești, care a transmis un mesaj ferm către angajații acestei instituții să nu cedeze niciunei presiuni asupra lor. Între SAPAS și CSM există, încheiat și înregistrat la ITM Prahova, contractul colectiv de muncă în care sunt stabilite, însușite și semnate unele clauze care vin să protejeze angajații. În cazul în care presiunile exercitate de către conducătorii UAT persist asupra acestora, nu vom ezita să îi acționăm în instanță pentru aceste abuzuri.”
Demisia forțată reprezintă concedierea indirectă a salariatului bazată, în special, pe acțiuni frauduloase ale angajatorului, care obligă salariatul să demisioneze.
Codul Muncii reglementează mai multe situații în care angajatorul poate dispune concedierea unui salariat, cele mai întâlnite fiind concedierea disciplinară (atunci când ai săvârșit o abatere disciplinară), concedierea pentru necorespundere profesională (atunci când nu performezi conform obiectivelor trasate de angajator) și concedierea prin desființarea postului. Însă aici nu este cazul.
Lasă un răspuns