Programul ”România Educată” continuă. Guvernul taie bani de la Educație, dar crește salariile demnitarilor cu 5%  

Actualitate| 07.12.2023| 237| 0| Petrache Ecaterina

Pentru a reduce deficitul bugetar, Guvernul vine cu noi măsuri de austeritate, creionate intr-un proiect de ordonanță de urgență. Printre acestea se regăsește tăierea finanțării cu 15% din Bugetul General Consolidat pentru Educație în 2024, prevăzută de legea educației Deca-Iohannis.

Practic, proiectul de ordonanță prevede amânarea a două articole din legile educației prin care, bugetul alocat Educației urma să ajungă la 15% din Bugetul General Consolidat. Este vorba despre  articole, 134 și 147, din cele două noi legi ale Educației Deca-Iohannis (198 și 199 din 2023). Anul viitor ar fi fost primul an de aplicare a legii educației Deca-Iohannis, bazată pe”România educată”, în care pilonul central al reformei anunțată de președinte și de apropiații săi era tocmai finanțarea alocată pentru Educație de 15% din Bugetul General Consolidat. Asta ar fi însemnat peste 90 de miliarde de lei.

Pentru profesori, majorările salariale vor fi de 20% anul viitor, în două etape, respectiv de 13% de la 1 ianuarie și de 7% de la 1 august, înaintea alegerilor.

În schimb, salariile demnitarilor se vor majora cu 5% începând de anul viitor, conform Economedia. De asemenea, deși există lege pentru creșterea contribuției la Pilonul II la 4,75% de la 1 ianuarie 2024, Guvernul vrea să amâne majorarea cu doi ani, pentru 2026.

Proiectul de ordonanță a fost elaborat de către Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor, conduse de liberali.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *