Elevii s-au întors astăzi la școală, după zilele libere de joi, de Sfântul Andrei și vineri, Ziua Națională. Sunt ultimele trei săptămâni de cursuri din modulul 2, timp în care elevii trebuie să aibă câte 3 note la disciplinele cu mai mult de 2 ore pe săptămână, potrivit Ministerului Educației, Ligia Deca. Dintre aceste note, cel puțin una se recomandă să fie acordată în urma unei evaluări scrise.
La disciplinele cu o oră pe săptămână sau două ore pe săptămână, elevii vor avea la sfârșitul modulului al doilea, câte 2 note, dintre care se recomandă ca una să fie de la o evaluare scrisă.
Vacanța de iarnă va începe pe 23 decembrie, urmând ca elevii să se întoarcă la școală luni, 8 ianuarie 2024.
Structura anului școlar 2023—2024
Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024
Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;
- Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024
Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;
- Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024.
Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024.
Lasă un răspuns