Consiliul Județean Prahova a aprobat în cadrul ultimei ședințe ordinare proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii și cuantumul indemnizațiilor de periculozitate acordate membrilor Serviciului Public Județean Salvamont Prahova.
Conform referatul de aprobare care a însoțit proiectul privind indemnizațiile pentru salvamontiști arată că aceștia participă la un număr mare al intervențiilor de salvare cu elicopterul, odată cu deschiderea Punctului de Operare Aero-Medical de la Brașov, dedicat salvării montane, iar pentru acest tip de salvare trebuie prevăzută indemnizație de periculozitate.
De asemenea, „de la ultima modificare a indemnizației, prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 27 / 30.03.2019, rata inflației a crescut de la 4,6 % în medie în anul 2018 la 8,1 % în luna octombrie 2023”.
Un alt argument care a stat la baza propunerii de majorare a fost acela că „în Abruptul Prahovean al Bucegiului sunt cele mai dificile trasee montane din România, unde se întâmplă frecvent accidente extrem de grave”, drept urmare gradul de risc al meseriei de salvator montan este foarte ridicat.
Valorile prevăzute initial în proiectul de Hotărâre au fost majorate în urma unui amendament făcut de consilierul județean Mihai Apostolache.
Astfel, pentru activitatea de patrulare și/sau serviciu de permanență la bazele Salvamont, indemnizația a fost majorată de la 50 lei / 8 ore la 100 lei/8 ore, față de 80 de lei, cât era propunerea în proeictul inițial.
În ceea ce privește activitatea de salvare desfășurată pe pârtiile de schi/snowboard/sanie, indemnizația a fost majorată, de la 30 lei la 60 lei, față de 50 de lei în proiectul inițial, iar pentru activitatea de salvare desfășurată ziua majorarea aprobată este de la 60 de lei la 120 de lei, față de 100 de lei, propunerea din proiectul inițial.
A mai fost majorată, prin amendament, suma pentru activitate de salvare desfășurată noaptea de la 80 lei la 160 de lei, față de 150 de lei, cât era propunerea inițială.
Proiectul a făcut referire și la acordarea unei noi indemnizații, de 200 de lei, pentru participarea la activitățile de salvare aero.
De precizat faptul că sumele aprobate în ședința de luni a CJ Prahova sunt impozabile și vor fi valabile de anul viitor.
Lasă un răspuns