În luna decembrie, Autoritatea Vamală Română demarează operațiunea „ Pinocchio”, care vizează controale extinse privind traficul de jucării contrafăcute.
Lucrătorii Autorității Vamale Române vor desfășura în luna decembrie ample controale pe segmentul importurilor de jucării, concentrându-se în principal pe identificarea produselor susceptibile de contrafacere, într-o perioadă a anului în care traficul acestor mărfuri crește exponențial.
Din experiența anilor precedenți s-a constatat că la final de an se importă mai mult de o treime din mărfurile contrafăcute destinate pieței interne sau care tranzitează România, pentru a fi comercializate în „luna cadourilor”.
De la începutul acestui an și până în luna noiembrie au fost reținute un sfert de milion de jucării susceptibile de contrafacere, de trei ori mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2022.
Operațiunea “Pinocchio” vizează mărfurile din punctele de frontieră, dar verificările se vor concentra pe porțile de intrare ale mărfurilor din China și Turcia, unde au fost identificate de-a lungul timpului cele mai multe produse contrafăcute.
„Să nu se înțeleagă greșit, aici nu vorbim despre toate jucăriile din China sau Turcia, ci doar de produsele care copiază integral branduri mai mult sau mai puțin consacrate, jucăriile care sunt niște falsuri”, a precizat președintele AVR, Ion Cupă.
Chiar dacă sunt valorificate deseori la prețuri sub cele ale produselor originale, jucăriile contrafăcute dezamăgesc în primul rând prin calitatea inferioară și nerespectarea standardelor de calitate și siguranță, punând deseori în pericol
sănătatea copiilor.
„La nivel financiar, prejudiciul nu se regăsește doar în contabilitatea firmelor care comercializează produsele originale, ci și în bugetul de stat, pentru că la finalul unui lanț de comercializare a acestor produse falsificate sunt de multe ori persoane sau firme care fac evaziune, vând la negru”, a completat Cupă.
De-a lungul vremii, Autoritatea Vamală Română a derulat acțiuni comune cu vămile din celelalte state europene, întrucât s-a constatat că o parte din jucăriile contrafăcute care sunt aduse pe teritoriul României sunt destinate tranzitului către statele din vest, unde marjele de profit sunt mult mai înalte.
Lasă un răspuns