Greva foamei din cauza prevederilor noii Legi a pensiilor

Actualitate| 21.11.2023| 153| 0| Petrache Ecaterina

Noua Lege a pensiilor, încă nepromulgată este contestată. Cinci lideri de sindicat din Federaţia Ambulanţa au anunțat astăzi că au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că Legea pensiilor nu recunoaşte condiţiile de muncă dificile din sistemul operativ. Protestul se derulează la Camera Deputaţilor, până la ora 12.00 apoi se va muta la Guvern. Salariaţii din sistem, care nu sunt de serviciu, protestează la sediul unităţilor.

Totodată, sindicaliştii Federaţiei Sănătatea au anunţat, astăzi, că sunt „profund dezamăgiţi şi lezaţi grav în drepturile lor” de noua Lege a pensiilor, întrucât amendamentele justificate ale salariaţilor nu au fost luate în seamă, fiind respinse în Camera Deputaţilor. De asemenea, sindicaliştii acuză „simularea consultării publice”.

Au intrat în greva foamei, Chiş Gheorghe – preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România, Gâdiuţă Claudia – lider la Sindicatul Liber Independent Salvarea Tulcea, Dragomir Valentin – lider la Sindicatul Ambulanţa Brăila, Comănescu Alexandru – lider la Sindicatul Ambulanţa Vâlcea, Muşa Daniel Constantin – lider la Sindicatul Ambulanţa Olt.

„În susţinerea celor cinci lideri de sindicat, angajaţi din toate serviciile de ambulanţă, aflaţi în timpul liber, vor protesta începând de astăzi, 21 noiembrie 2023, de la ora 10.00 la ora 12.00, în sediile centrale din toate serviciile de ambulanţă. Nerecunoaşterea condiţiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă îşi desfăşoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi prin votul plenului din Camera Deputaţilor, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Casei Naţionale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii”, precizează sindicaliştii.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *