„Salonul de Toamnă” la Galeria de Artă Ploiești

Cultură| 17.11.2023| 66| 0| Petrache Ecaterina

O oază de culoare, armonie și frumos vă propune „Salonul de Toamnă”, deschis joi și organizat de către Filiala Ploiești a Uniunii Artiștilor Plastici din România, care vă invită să-i treceți pragul. Pictură, sculptură, grafică sau artă decorativă este oferta artiștilor care expun la Galeria de Artă, din Piața Victoriei nr. 4.

Una dintre lucrările expuse pe simezele Galeriei de Artă a fost premiată de Primăria Municipiului Ploiești.

„Vara la pădure” este titlul lucrării premiate de către municipalitate în cadrul vernisajului din această toamnă, iar autoarea acesteia, talentata pictoriță Camelia Profirescu, a reușit ca, prin culorile expuse cu sensibilitate pe pânză, să ne mai amintească ceva din farmecul verii, anotimpul redat cu atâta emoție pe pânză.

Reprezentanții Primăriei municipiului Ploiești au oferit câștigătoarei, în cadrul ceremoniei găzduită de Galeria de Artă Ploiești, premiul în valoare de 2.000 de lei, însoțit de o diplomă și un frumos buchet de flori.

Vă invităm să admirați lucrarea premiată, dar și celelalte opere expuse în cadrul „Salonului de Toamnă”.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *