Old man's hands holding rustic plate with one slice of bread. Concept image for poverty.

Peste 23% dintre copiii și tineriii români trăiesc în sărăcie. Unul din cinci români este sărac

Social| 17.11.2023| 73| 0| Petrache Ecaterina

Anul trecut, conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică(INS), unu din cinci români era afectat de sărăcie , ceea ce înseamnă  4,02 milioane de persoane.  Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei se regăsește în zona 0-24 ani.

Un sfert (24,3%) din populaţie țării a fost afectată de sărăcie iar numărul persoanelor sărace a fost, în anul 2022, de 4.029.000.  21,2% din populaţia României trăia, anul trecut, într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. De asemenea, 597.000 persoane de până la 65 de ani (4,2%) trăiau în gospodării cu venituri mici.

Din păcate, cea mai ridicată incidenţă a sărăciei s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vărste cuprinse intre 0-17 ani (27%) şi a celor de 18-24 ani (26,5%).

Pensiile dar și ajutoarele sociale date sub diverse forme joacă un rol important în scăderea ratei sărăciei. Dacă în anul 2022 nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, aproape jumătate din populaţie (45%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative şi în mod evident situaţia s-ar fi înrăutăţit în cazul persoanelor vârstnice (de 65 de ani şi peste) care, într-o proporţie de 84,8%, ar fi fost în stare de sărăcie relativă. Aceeaşi situaţie s-ar fi înregistrat şi la persoanele aflate în grupa de vârstă 55-64 de ani, dar într-o proporţie mai redusă, de 51,5%.

Lipsa acută a resurselor financiare face ca unele persoane să nu îşi poată permite deţinerea unor bunuri, efectuarea unor plăţi sau consumul unor produse care, în stadiul actual de dezvoltare economico-socială, reprezintă un minimum de elemente necesare unui trai decent.

În anul 2022, rata de deprivare materială şi socială severă a fost de 24,3%, în creştere cu 1,2 puncte procentuale, faţă de anul anterior.

Numărul total al persoanelor afectate de deprivare materială şi socială severă a fost în anul 2022 de 4.594.000 persoane, din care 46,8% bărbaţi şi 53,2% femei.

Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) a fost de 34,4%, în anul 2022, corespunzătoare unui număr de 6,5 milioane persoane. Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială afectează mai mult femeile decât bărbaţii (35,9% dintre femei şi 32,8% dintre bărbaţi).

Riscul de sărăcie sau excluziune socială este inegal distribuit şi în profil regional.

Cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială s-a înregistrat în regiunea Sud-Est (46,9%), urmată îndeaproape de regiunea Sud-Vest Oltenia (44,7%), iar cea mai mică rată s-a observat în regiunea Bucureşti-Ilfov (19,2%).

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *