Numărul locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilități ar trebui regândit în zona centrală

Administrație| 17.11.2023| 280| 0| Petrache Ecaterina

Locurile de parcare pentru persoane cu handicap din zona centrală a orașului lasă de dorit, fie ca număr, fie ca accesibilitate.

Un ploieștean cu afecțiuni grave de sănătate ne-a semnalat faptul că, în zona centrală, în parcarea supraetajată din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor, unde sunt clinici private la care trebuie să ajungă periodic, nu găsește loc de parcare, totdeauna fiind ocupate. În aceste condiții ar trebui să parcheze la nivelurile superioare ale parcării, dar afecțiunea de care suferă nu-i permite să se deplaseze mult și, mai ales, pe suprafețe înclinate sau scări.

Am constatat că acea parcare, administrată de SGU, are 344 de locuri și doar trei sunt rezervate persoanelor cu dizabilități. Legea spune că, 4% din capacitatea unei parcări trebuie alocate persoanelor cu dizabilități. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede la

art. 65 (1) În spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.

Având în vedere faptul că este zonă centrală, cu Primăria Ploiești în apropiere, dar și alte instituții publice, dar și clinici la care merg personae cu astfel de probleme de sănătate, chiar dacă legea nu prevede și acest aspect, cel putin 12 locuri ar fi trebuit rezervate.

Nici în zona Halelor Centrale lucrurile nu stau tocmai bine. Dubițele particularilor care aprovizionează platoul staționează zilnic și foarte greu găsești un loc de parcare in spatele pieții. Explicația este că mulți dintre cei care comercializează marfa pe tarabele din piață nu vor să ducă marfa în depozitul pus la dispoziție de societatea Hale și Piețe, ca să nu plătească și staționează mai mult decât este permis pentru descărcarea mărfii.

Mai mult, locurile exterioare alocate persoanelor cu handicap sunt ocupate de foarte multe ori de „persoane grăbite” sau care nu vor să ducă sacoșele în mână, până la un loc de parcare mai depărtat și lasă mașina pe aceste locuri pe care nu au dreptul de a le utiliza.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *