Duminică, la Sala Palatului din București a avut loc Congresul reprezentanților comunităților de romi din România organizat de Partida Romilor „Pro-Europa”.
Preşedintele Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, cel care a organizat Congresul Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi din România, a spus că niciodată nu a fost organizat un asemenea eveniment pe teritoriul României şi chiar în Europa. El a menţionat că acest congres este inedit pentru că a reuşit să mobilizeze din 400 de comunităţi peste 4.000 de oameni „dedicaţi pentru comunităţile de romi”. Delegația filialei prahovene, condusă de președintele Ionel Marghiolescu, a numărat peste 300 de persoane care s-au deplasat la București cu cinci autocare și câteva autoturisme.
„Nu sunt oameni veniţi la un spectacol şi nici oameni strânşi de pe stradă să umplem Sala Palatului. Oamenii aceştia sunt aici pentru a susţine o nouă viziune a Partidei Romilor în raport cu instituţiile statului, cu partidele politice, viziune pe următorii 10 ani, în condiţiile în care dorim ca viaţa romilor să se schimbe. 4.150 de delegaţi sunt aici. România are nevoie de romi şi noi avem nevoie de România”, a declarant, în deschidere, Nicolae Păun.
„Congresul reprezentanților comunităților de romi din România reprezintă un proiect unic în România, care aduce împreună lideri comunitari, reprezentanți ai organizațiilor pentru drepturile minorităților, personalități politice și reprezentanți ai societății civile. Obiectivul principal este de a dezbate și de a găsi soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitatea romă din România, de a promova egalitatea de șanse și incluziunea socială și economică a romilor”, a mai declarat Nicolae Păun, președintele APRPE.
Delegaţii romi au venit din toată ţara cu autocare, iar majoritatea au purtat şepci albe, pancarte, dar şi steagurile albe ale Partidei Romilor „Pro-Europa”.
La evenimentul organizat duminică la Sala Palatului din Bucureşti au mai participat preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, președintele PNL, Nicolae Ciucă, liderul UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian şi alţi politicieni.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Cookie-uri terțe
Acest site web folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului și cele mai populare pagini.Păstrarea acestui cookie activat ne ajută să ne îmbunătățim site-ul web.
Te rog activează mai întâi cookie-urile strict necesare ca să-ți putem salva preferințele!
Lasă un răspuns