Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Județean, a premiat 600 de copii care joacă fotbal la echipe din Prahova

Actualitate| 05.11.2023| 236| 0| Gazarul

Aproape 600 de fete băieți și fete din 40 de echipe prahovene de fotbal de copii și juniori (din Brazi, Ploiești, Plopeni, Olteni, Colceag, Bușteni, Comarnic, Floresti, Starchiojd și Vărbilău)  au fost premiați de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, cu echipament sportiv, mingi de fotbal și truse de prim-ajutor.

Evenimentul de premiere, desfășurat în cadrul programului „Fotbalul, impact semnificativ la nivel social, de sănătate, economic, precum și pentru performanță”, inițiat de Asociația Județeană de Fotbal Prahova și cofinanțat de Consiliul Județean Prahova, s-a desfășurat sâmbătă, 04.11.2023, pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești.

Astăzi, pe stadion, am văzut mai mult decât niște fotbaliști talentați. Am văzut determinare, pasiune și viitorul strălucit al fotbalului prahovean. Fiecare dintre acești copii pasionați este dovada vie că încrederea, munca în echipă și perseverența nu sunt doar cuvinte goale, ci sunt valori care construiesc campioni”, a declarat Iulian Dumitrescu..

Şeful CJ Prahova i-a îndemnat pe copii să practice sportul pentru propria sănătate şi dezvoltare armonioasă, dar şi pentru că acesta contribuie la conturarea caracterelor puternice.

În tinerețe am jucat și eu fotbal la juniori, la Petrolul, până când o accidentare m-a scos din joc. Însă fotbalul pe care l-am practicat când eram copil m-a ajutat să devin bărbatul, omul care sunt astăzi. M-a învățat să muncesc din greu și să nu renunț. M-a învățat că perseverența este singura cale către excelență.  M-a învățat cum să revin după un eșec și să fac tot ce îmi stă în putere să fiu mai bun data viitoare. M-a învățat cât de important este să lucrezi în echipă. M-a învățat să mă simt puternic, să mă autodepășesc, să simt plăcerea jocului, să gust magia victoriei, să am mentalitate de învingător. Lecțiile tuturor sporturilor se transferă din arena actuală pe terenul de joc al vieții, iar fotbalul este un sport care ne aduce inspirație și bucurie”, a mai spus președintele Consiliului Județean Prahova.

Recent, în cadrul galei „Topul firmelor prahovene”, un eveniment de prestigiu organizat de Camera de Comerț și Industrie Prahova, preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a lansat un apel către oamenii de afaceri din judeţ să sprijine Petrolul. Echipa de fotbal împlineşte, în 2024, 100 de ani de existenţă. „Lupii galbeni” au în palmares patru titluri de campioană a României şi trei cupe.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *