În urma reclamațiilor, RAFINĂRIILE din zona municipiului Ploieşti AMENDATE, din nou, de GARDA DE MEDIU PRAHOVA

Economie| 27.10.2023| 261| 0| Virgil Rădulescu

Cele trei rafinării din arealul municipiului Ploieşti au fost amendate de Garda de Mediu Prahova în urma numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv resimţit în ultima perioadă de locuitorii oraşului. Ploieștenii au reclamat din nou că aerul este greu de respirat, din cauza mirosului de sulf.

În zona municipiului Ploieşti funcţionează trei rafinării: Petrotel Lukoil, Rompetrol Vega, ambele amplasate în oraş, şi Petrobrazi, în zona limitrofă a municipiului.

Conform unui comunicat postat, joi, pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Prahova, comisarii au aplicat sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 130.000 lei în conformitate cu prevederile Legii 104/2011 privind calitatea aerului şi ale OUG 195/2005 privind protecţia mediului.

„Sancţiunile au fost aplicate pentru neasigurarea de către operatorii economici a măsurilor necesare astfel încât emisiile să nu determine perturbarea mediului din afara limitelor amplasamentelor. Totodată, Garda de Mediu Prahova a dispus în sarcina rafinăriilor controlate măsuri ca operaţiunile de pe amplasament să fie realizate astfel încât emisiile şi mirosurile să nu genereze o deteriorare a calităţii aerului dincolo de limitele amplasamentelor acestora”, conform postării pe pagina oficială a Gărzii de Mediu Prahova.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *