Un fotbalist de la Chedra TAX Ploieşti selecționat în lotul Naționalei de Minifotbal pentru Cupa Mondială din Emiratele Arabe Unite

Sport| 25.10.2023| 199| 0| Virgil Rădulescu

Echipa naţională de minifotbal a României, cea mai titrată echipă din istoria minifotbalului european, cu 6 titluri continentale la activ şi două medalii de argint, va debuta, joi, la cea de a patra ediţie a Cupei Mondiale, competiție găzduită de emiratul Ras al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), potrivit unui comunicat al FRF.

Cupa Mondială va avea loc între 26 octombrie şi 4 noiembrie, cu 32 de echipe la start, iar România va evolua în Grupa D, urmând să joace pe rând cu Bahrainul, pe 26 octombrie (18:45, ora României), cu Spania, pe 28 octombrie (ora 16:15) şi cu Statele Unite, pe 30 octombrie (ora 20:15).
La Cupa Mondială, România a obţinut două medalii de bronz din trei participări, în SUA (2015) şi Australia (2019). Trofeul de campioană mondială este singurul titlu major care lipseşte din vitrina naţionalei, încununată în trecut de 6 ori campioană europeană (2010-2015) şi vicecampioană la ultimele două ediţii ale EMF EURO (2018 şi 2022).
Trupa pregătită de Virgil Bejenaru s-a antrenat de luni până miercuri la Centrul Olimpic de la Izvorani, acolo unde s-au pus la punct ultimele detalii înaintea plecării spre Ras Al Khaimah, plecare programată pentru această după amiază.
O veste foarte bună este includerea lui Alexandru Bourceanu în lotul pentru Mondial, fostul jucător al Stelei fiind iniţial trecut ca indisponibil după o accidentare la braţ, suferită în mini-cantonamentul de la Bistriţa, de la începutul lunii. Fostul internaţional s-a adaptat rapid la rigorile minifotbalului, reuşind performanţe impresionante în acest an cu echipa de club, Ajax Dulcisimo Galaţi: campion naţional, vicecampion european şi campion european la categoria Masters.
Pe lângă jucători consacraţi deja, precum: Popa (multiplu campion european), Ungur, Klein şi Balea (toţi trei medaliaţi cu bronz la CM 2019 şi vicecampioni europeni în 2022), Nemiţanu (dublu vicecampion european în 2018 şi 2022), Neacşa, Ferik şi Balogh (toţi vicecampioni europeni în 2022), Chirică (vicecampion european în 2018), lotul cuprinde şi debutanţi la un turneu final: Bourceanu, Niţu, Pop, Mocanu, Covaci, Şumălan şi ploieșteanul Gabriel Dumitraşcu de la Chedra TAX, câștigător al titlului de „Cel mai bun jucător al Campionatului Judetean de Minifotbal Prahova”.

Antrenorul Virgil Bejenaru a condus echipa României şi la Cupa Mondială din urmă cu patru ani, dar şi la EMF EURO de anul trecut, din Slovacia.

Lotul României pentru WMF World Cup 2023:
Portari: Ionuţ Neacşa (34 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Dragoş Niţu (28 ani, Reggio Liriada Braşov);
Jucători de câmp: Alexandru Bourceanu (38 ani, Ajax Dulcisimo Galaţi), Vasile Pop (32 ani, Sam Vig CCM Bistriţa), Mircea Popa (35 ani, Juventus Sibiu), Andrei Balea (30 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Mircea Ungur (34 ani, Nova Vita Târgu Mureş), Andrei Nemiţanu (30 ani, Glissando Timişoara), Vlad Mocanu (24 ani, Premier Iaşi), Bogdan Covaci (34 ani, Sam Vig CCM Bistriţa), Andrei Ferik (25 ani, Bad Boys Oradea), Saron Chirică (30 ani, Old Boys Bucureşti), Marius Balogh (23 ani, Bad Boys Oradea), Andrei Şumălan (29 ani, Bad Boys Oradea), Gabriel Dumitraşcu (23 ani, Chedra TAX Ploieşti).
Staff: Virgil Bejenaru – antrenor principal, Laszlo Klein – antrenor secund, Dan Ştefan Cojocaru – manager, Cristian Lupu – director tehnic, Emil Cotenescu – medic.

Meciurile din fazele eliminatorii încep miercuri, 1 noiembrie. În cazul în care se va califica, de pe locul 1 sau 2 din Grupa D, România va juca miercuri în optimi, de la 08:30, cu locul 2 din grupa C sau de la ora 15:00 cu locul 1 din grupa C.
Deţinătoarea trofeului este Mexic, care a învins România în semifinale, după prelungiri, la precedenta ediţie, iar apoi, Brazilia, în finală.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *