Deca anunță alte modificări în învățământ

Educație| 18.10.2023| 181| 0| Petrache Ecaterina

Învăţământul profesional şi tehnic se va desfăşura exclusiv în sistem dual începând cu anul şcolar 2029 – 2030, iar ruta completă de învăţământ dual, prevăzută în noile legi ale educaţiei, oferă tinerilor posibilitatea de a ajunge la orice nivel de calificare sau de studii în acelaşi sistem, a afirmat miercuri ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„Mai ales în contextul acestei reforme, apreciez deschiderea preşedintelui Federaţiei Industriaşilor din Austria, Georg Knill, cu care am discutat ieri, de a continua schimbul de bune practici dintre cele două ţări în tot ceea ce înseamnă organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea învăţământului dual”, a scris Deca, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Educației şi-a exprimat convingerea că un sistem de educaţie centrat pe nevoile copiilor înseamnă atât existenţa specializărilor variate, care să îi permită fiecăruia să îşi atingă potenţialul, cât şi corelarea lor cu cerinţele pieţei muncii.

Deca este de părere că un parteneriat corect şcoală – operatori economici – autorităţi locale, viitorii adulți vor reuşi să-și valorifice competenţele și să se integreze pe piaţa muncii.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *