PSD i-a pregătit fotoliul de primar… primarului, încă liberal, Andrei Volosevici

Opinii| 12.10.2023| 573| 0| Virgil Rădulescu

Marți, trei ceasuri grele pentru PSD – Organizația Municipală Ploiești: 1. Alegerea invitaților „pe sprânceană”; 2. Amenajarea sediului municipal; 3. Prezentarea primarului Andrei Volosevici ca candidat (scuzați!) la Primăria Ploiești, acum într-o nouă prezentare…

1. Așadar, sau așa dar picat din cer, ca un primar ploieștean să-și facă transferul la altă echipă, doar de a prinde același post de coordonator de credite nu a mai văzut PSD. A picat la țanc, acum, în an preelectoral. Și, în acest caz, pentru cei care știu să citească rânduri printre rânduri, un exemplu ar fi refacerea Bulevardului care se simțea bine față de alte străzi din Ploiești care se vaită de gropi. De acolo se duc banii dumneavoastră, în timp ce votanții fideli se duc la mese festiv-electorale sau în pelerinaje la fel de electorale.

În fond, Andrei Volosevici e cunoscut ca trăpaș politic trecând ca o boare pe la PDL, PNL, PMP, ALDE, iar PNL și acum, obosit fiind de atâta turism politic se odihnește la PSD. Da, într-adevăr, e încă membru PNL, suspendat de felul lui, dar nu-și poate da demisia de onoare pentru că ar fi nevoit să renunțe la primărie, mizând în continuare pe faptul că politica e o… doamnă.

2. Surse din partid au reconfirmat pentru Găzarul că PSD e împărțit în două tabere față de racolarea lui Volosevici. Adică, să folosim o metaforă, PSD e ca un absorbant cu două aripioare. Astfel că, la această ședință intimă, au fost invitați doar membrii PSD Ploiești, aleși pe spânceană, fideli actualei conduceri a organizației, nu și cei cu sprâncenele încruntate.

Nu trebuie să fii ghicitor în ceașca de cafea ca să citești poza de mai jos, de la stânga la dreapta, așa cum citim și noi, cursiv. Bogdan Toater, fost președinte PSD Prahova, tras la mantinelă că patina în gol, își râde-n barbă și numai el știe de ce. Subprefectul Emil Drăgănescu are un rictus de resemnat, oricum părerea lui nu contează! Pentru ca nu carecumva să acuze PSD de misoginism, în prezidiu apare și o femeie. Este vorba despre City managerul Simona Albu, soție de șef Poliție Locală și nașă de Volosevici. A venit în brațele primitoare ale PSD simultan cu finul Volosevici, ca să nu-i fie urât acestuia. De fapt, Volo a centrat, iar Simo a preluat din drop funcția de secretar general al Organizației municipale. Prefectul Virgiliu-Daniel NANU pare a fi un profesor pedant, care le explică învățăceilor să fie cuminți, să stea în banca lor pentru a evita exmatricularea. În rol secundar mai apare și un membru care, după fizionomie, pare fidel, dar nu știe unde este și de ce. Poza, am putea spune apoteoza, se termină cu Andrei Liviu Volosevici care pare spășit ca un elev prins cu copiuțe și certat la catedră în fața colegilor săi.

În rest, noroc că ceilalți stau cu spatele la noi, dar par cuminți, ascultători, dar toți așteaptă să se sune de ieșire.

3. Chiar dacă nu mai are nevoie de prezentatare, Andrei Volosevici trebuia prezentat oficial drept candidatul PSD pentru un nou mandat la Primăria Ploiești, la alegerile din 2024.

După schimbul reciproc de osanale, vizând activitatea administrativă, tandemul Nanu-Volosevici au anunțat candidatura la funcțiile de președinte al Consiliului Județean Prahova, respectiv primar al municipiului Ploiești.

Să nu credeți că din discursul primarului Volosevici auditoriul a perceput vreun plan măreț de viitor pentru urbe, Spart-City. Orașul e plin de tranșee, așa că Volo s-a axat pe războaiele sale cu Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova, mici aluzii la consilierul local George Botez, dar – mai ales – a subliniat că presa potrivnică „dezinformează” și și-a avertizat noii colegi de partid că vor urma denigrări față de persoana sa, toate false!

La auzul noii vești oficiale, reacția ploieștenilor nu a întârziat să apară pe siteurile de socializare:

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *