DE LA LUME ADUNATE: Fugi D`acia de la ușă!

Magazin| 11.10.2023| 359| 0| Virgil Rădulescu

Foarte adevărată sintagma, mai ales că am avut și eu o Dacie, model 74, pe care am achiziționat-o doar pentru motivul că avea totul original pe ea. Nu aveam eu cât avea ea! Motorul fusese refăcut, mergea ca ceasul, deși eu preferam să meargă ca motorul. Tăblăria era o problemă… Dacă nu ar fi fost revopsită, probabil, când pedalam cu 120 km/h, caroseria ar fi sărit ca după o bombă cu semnătură paramilitară. Era mai galbenă decât sigla PNL și tocmai de aceea, dintr-un optimism nejustificat îi ziceam „Fulgerul Galben”. În fond, vorba cântecului: „trenul galben fără cai,/ nu-i  nici birjă, nici tramvai!” Că era aluzie la metrou…

Tot cu aluzie, dacă nu am învățat de la Dacia cum e cu ușile, iată că putem învăța cu toții de la un primar care a fost ușuit dintr-un partid, dar stă suspendat de o ață subține să nu piardă controlul volanului, în timp ce și-a anunțat candidatura sub sigla altei formațiuni politice. Adică, i s-a închis o ușă, i s-a deschis alta, fără să fie de la curent. Poate doar un curent politic cu trend crescător. De atunci, din fața ușilor închise, domnul primar înjură ca la ușa cortului!

NR: Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca a(ră)tare. Orice asemănare cu personaje sau fapte reale, rupte DE realitate, poate că nu e deloc întâmplătoare.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *