ANPC a oprit de la vânzare 8 apartamente dintr-un cartier ploieștean

Economie| 10.10.2023| 220| 0| Virgil Rădulescu

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit de la vânzare mai multe apartamente dintr-un bloc ce aparţine unor dezvoltatori imobiliari pentru că aveau suprafeţe mai mici decât prevede legea. În urma controlului OPC, au fost oprite de la vânzare opt apartamente până la remedierea deficiențelor.

Ieri, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova a desfășurat o acțiune de verificare a modului în care au fost îndeplinite măsurile dispuse în urma unor controale desfășurate în luna martie-aprilie 2023, privind respectarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor de către dezvoltatorii imobiliari.

În urma verificării efectuate la doi operatori economici, s-au constatat următoarele:

•SC VAMT EXPERT IMOB SRL Ploiești a remediat deficiențele constatate privind nerespectarea pentru anumite tipuri de unități locative aflate la vânzare a suprafețelor minimale prevăzute de legislația în vigoare, consumatorii fiind informați corect în legătură cu acest aspect, putând lua o decizie de achiziționare în cunoștință de cauză.

•SC GENIAL TRANSACTION CARS SRL Ploiești nu a respectat măsurile dispuse anterior, operatorul economic comercializând mai multe unități locative care nu respectau suprafețele minimale prevăzute de legislația în vigoare.

Ca urmare, s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru un număr de 8 unități locative, până la remedierea deficiențelor, aplicându-se totodată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 lei, se arată într-un comunicat al ANPC.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *