Bâlbele Executivului, mai ales cele de pe Educație, încep să fie sancționate nu numai declarativ de către tânăra generație. Legile Educației, atât de mult trâmbițate și care au adus schimbări importante în sistem, continuă să genereze probleme foarte serioase, încă de la începerea anului școlar, respectiv universitar.
Și actuala garnitură politică merge pe același drum bolovănos ca și în trecut, promulgă legi, dar normele de aplicare se lasă așteptate luni de zile, poate chiar și peste un an. Acest lucru se întâmplă și acum cu Legile Educației. Fără norme metodologice, studenții nu pot beneficia de reducerea de 90% la transportul în comun decât acolo unde există întelegere la nivel local.
În aceste condiții, Liga Studenților Iași a depus o plângere penală la DNA împotriva ministrului Educației, Ligia Deca, pentru abuz în serviciu deoarece amână elaborarea și adoptarea metodologiei prin care studenții să beneficieze de reducerea de 90% la transportul local.
„Liga Studenților (LS IAȘI) a depus o plângere penală la DNA – structura centrală împotriva ministrului Educației, Ligia Deca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu pentru faptul că amână de peste 3 luni elaborarea și adoptarea metodologiei prin care studenții să beneficieze de reducerea de 90% la transportul local în comun reglementată de noua lege a învățământului superior, blocând totodată și alocarea de fonduri către universități, astfel încât studenții din România sunt obligați să-și achiziționeze titlurile de călătorie la preț întreg de la operatorii de transport public local. Mai mult, studenții de la universitățile private nu se mai bucură de acest drept în mod practic, întrucât acestea sunt excluse de la finanțarea acestor beneficii prin noua lege”, potrivit unui comunicat de presă.
Studenții arată că, deși unele universități și unități administrativ-teritoriale au început, din fonduri proprii, să suplimenteze doar parțial plata abonamentelor, „asta nu suplinește obligația Ministerului Educației de a finanța, în conturile universităților, plata pentru transportul local în comun al studenților”.
Pe vechea Lege a Educației nr. 1/2011, studenții beneficiau de o reducere de 50% la toate titlurile de călătorie la transportul local în comun, subvenția fiind suportată de către autoritățile locale. Pe noua lege, Deca-Iohannis nr. 199/2023, studenții beneficiază de o reducere de 90%, însă fondurile trebuie alocate universităților de către Ministerul Educației, conform art. 149 alin. 2 lit. g).
Neexistând metodologie, nici alocare bugetară, unele universități au început să finanțeze parțial aceste abonamente, din fonduri proprii, fără să aibă vreo obligație legală în acest sens, încercând doar să ajute studenții.
„La propunerea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), structură federativă pe care chiar doamna Ligia Deca a condus-o și a nășit-o, Ministerul Educației, respectiv PSD, PNL și UDMR, prin noua lege, au lăsat toți studenții din România la început de an universitar fără posibilitatea reală de a beneficia de reduceri la transportul local în comun, dreptul de reducere 90% fiind în momentul de față doar pe hârtie. Sperăm că doamna Deca este mulțumită de problemele pe care le-a creat studenților consultându-se doar cu reprezentanții organizației pe care a prezidat-o și ignorând orice altă organizație în procesul de consultare cu privire la legea învățământului superior! A venit timpul să răspundă juridic și politic pentru dorința ei de monopol asupra societății civile din zona ei de educație și pentru greșelile făcute din pura ignorare a vocilor critice! Datorită caracatiței de asociații pe care a ajuns să o controleze doamna Deca, Liga Studenților rămâne singura organizație studențească care a criticat deschis proiectul România Educată și care s-a opus constant noilor modificări legislative.” a declarat pentru bugetul.ro, Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).
Lasă un răspuns