Publicitatea agresivă promovată de firma Vodafone îmi sună, nu numai telefonic, a hărțuire. Nu e o hărțuire sexuală, în ciuda așteptărilor după vocea suavă și dulce ca o pralină găsită pe sub pat a operatoarelor, ci e doar o simplă hărțuire comercială. Nu știm dacă pentru bărbați a rămas veșnica „Andreea de la Vodafone” pe care, cred, o știe toată lumea. Evident, este doar un robot, nici măcar o femeie urâtă fizic și psihic, fără nicio aluzie de misoginism! În schimb, sunt convins că este cea mai înjurată femeie, dacă o putem gratula așa, din România!
Multinaționalele din România sfidează, chiar umilește românii, sub oblăduirea guvernanților. Statul român se mulțumește cu anumite taxe, în timp ce profitul pleacă în țările de origine ale multinaționalelor. Am cam vândut tot! Scuze, au vândut tot!
Primii afectați sunt casierii. Băncile au renunțat la ei, crește șomajul. Supermarketurile deja fac trecerea de la casierul angajat la clientul care își cântărește, scanează prețurile și își plătește cumpărăturile. Adică, tactica multinaționalelor de tip fast-food se aplică și aici.
După cum știți, pe deviza „mâncare-rapidă”, McDonald’s sau Kentucky Fried Chicken, mai cunoscut ca KFC (scuzați cacofonia inerentă!), din preacongelate vă servesc cu preafierbinți, după ce achitați, vă autoserviți, vă faceți singuri mise-en-place-ul (cunoscutul mezamplas, în traducere neaoșă), mâncați rapid că mai trebuie masa, apoi faceți curat până să părăsiți incinta.
Revenind la Vodafone, normal că prin acceptele contractuale cu acces la datele personale, clienții sunt hărțuiți obsesiv prin apel telefonic, mesaje, prin toate mijloacele de comunicare, cu propuneri de tot felul de oferte care mai de care mai oneroase. Din nefericire, mulți clienți nu analizează faptul că firmele de cablu-telefonie, nu e doar cazul Vodafone, urmăresc să își procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate. TOȚI vă ademenesc cu lingurița, ca să încaseze ei cu ciorbarul!
În fine, o cititoare a publicației Găzarul.ro, amuzată fiind de preocuparea Vodafone față de persoana dumneaei, ne-a trimis mesajele primite de la un nou intrat în scenă: TOBi, pe numele lui de băiat de băiat sau de băiat de robot, care s-a recomandat a fi „asistentul tău digital”.
Ori s-a pensionat Andreea, ori TOBi e pentru genurile feminin sau a celor care încă își mai caută identitatea de gen.
Spre exemplificare, un pasaje din elevata discuție robotică:



Nu știu ce ar răspunde TOBi la un ajutor de genul: „Poți să-mi plătești factura și rămân dator la tine?” Sau doar Vodafone ne poate confirma un nou serviciu, dacă și ăsta se plătește sau nu, eventual dacă este doar un simplu hacker care e haiduc, dar nu ia de la bogați, ci de la creduli.
În ciuda miilor de reclamații vizând serviciile prestate raportate la prețul cerut, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor continuă să mimeze răfuiala cu multinaționalele. Să fie pace în lume! În lumea lor, desigur…
Conform Art 9, care vizează „Practici comerciale agresive”, din Legea 363/2007, toate multinaționalele care funcționează pe teritoriul României trebuie să respecte legile țării și să nu uite că:
Pentru a determina dacă o practică comercială recurge la hărţuire, constrângere, inclusiv la forţa fizică sau la influenţa nejustificată, se iau în considerare următoarele elemente:
- momentul, locul desfăşurării, natura şi/sau durata acesteia;
- recurgerea la ameninţare, la un limbaj sau la un comportament abuziv;
- exploatarea de către comerciant a unei situaţii nefericite sau a unei circumstanţe speciale, de o asemenea gravitate încât afectează raţionamentul consumatorului mediu şi de care comerciantul este conştient, în scopul influenţării deciziei consumatorului cu privire la produs;
- orice obstacol oneros sau disproporţionat, neprevăzut în contract, impus de comerciant, atunci când consumatorul doreşte să îşi exercite drepturile contractuale, inclusiv dreptul de a înceta contractul sau de a schimba produsul ori de a se adresa unui alt comerciant;
- orice ameninţare cu măsuri, în situaţia în care acestea nu pot fi luate în mod legal.
Lasă un răspuns