Facilitate costisitoare. Statul te oblige să faci gard pentru terenul viran, cu facilitatea că nu ai nevoie de avize

Administrație| 25.09.2023| 273| 0| Petrache Ecaterina

Pe o sărăcie care prinde coajă pe zi ce trece, în România, guvernanții vor să ne ducă de nas, pe modelul știut, pe lângă creșterile de taxe și impozite, mai aruncă o măsură care, chipurile, ar reprezenta un favor pentru populație. Așa este și în cazul modificării propuse la Legea construcțiilor. Lista lucrărilor ce pot fi executate fără să fie nevoie de obținerea unei autorizații de construire s-ar putea extinde, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor, astfel încât să conțină și lucrările de montare a unor garduri ușoare, fără fundație, pentru delimitarea terenurilor virane. În plus, pentru că demersul va fi mai facil, susțin ei, proiectul introduce obligația ca proprietarii să-și împrejmuiască terenurile virane. De fapt asta este idea. Obligativitatea să împrejmuiești terenul dar, ne-au aruncat întâi praful în ochi cu facilitatea că, pentru câțiva țăruși și plasă nu ne sunt necesare avize.
Totuși, aceste lucrări vor fi realizate în baza unui aviz de amplasare.
Proiectul va modifica și OG 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, în sensul introducerii unei noi obligații pentru deținătorii de terenuri. Concret, aceștia vor trebui să împrejmuiască terenurile virane pe care le au în proprietate, situate în intravilanul municipiului.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *