Prevenția și combaterea consumului de droguri, introduse în programul “Școala Altfel”

Educație| 14.09.2023| 289| 0| Petrache Ecaterina

Consumul de droguri în rândul tinerilor este abia acum în atenția autorităților, generând dispute privind, în special, testarea elevilor. Cât privește prevenția, secretarului de stat din Ministerul Educației, Kallós Zoltán a declarant că toate școlile vor fi obligate să abordeze teme legate de prevenția și combaterea consumului de droguri în cadrul programului ”Școala Altfel” din acest an școlar 2023-2024. “Începând cu acest an școlar în cadrul programului ”Școala Altfel” vor fi obligatorii aceste teme care vor trebui abordate la nivelul fiecărei unități de învățământ”.

Deocamdată nu au fost stabilite clasele la care se va aborda acest subiect. Pe 8 septembrie a fost pus în dezbatere proiectul de metodologie privind “Școala Altfel”. Acesta prevede că programul se desfășoară obligatoriu în școli și licee, dar nu precizează nimic legat de prevenția și activități legate de combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor.

Întrebat de Edupedu.ro cine va desfășura aceste activități și la ce clase, Zoltan Kallos a declarat că abia s-a decis în cadrul Ministerului ca aceste activități să fie obligatorii și urmează să se stabilească și restul detaliilor.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *