Ajutați să prindă aripi

Social| 08.09.2023| 119| 0| Petrache Ecaterina

Tinerii din sistemul de protecție specială beneficiază de o serie de măsuri de sprijin financiar, din partea statului, până la implinirea vârstei de 26 de ani. Pentru că se apropie majoratul unora dintre ei, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova a organizat astăzi, în Sala „Europa” a Consiliului Județean Prahova o sesiune de consiliere a lor cu privire la drepturile pe care le au dar și la conditiile pe care trebuie să le indeplinească pentru a beneficia de ajutorul financiar al statului.

Conform  noilor reglementări, tinerii, după implinirea vârstei de 18 ani, trebuie să decidă ce fac, continua studiile, lucrează sau mai rămân doi ani în sistem. La cerere, dacă iși continua studiile la forma de învățământ de zi sau lucrează, beneficiază, până la implinirea vârstei de 26 de ani, de o indemnizație lunară in valoare de 2870 de lei.

Cei care nu își continua studiile și nu au posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntați cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere de o perioadă de doi ani de protecție social, în scopul facilitării integrării sale sociale.

În ultimul an în care ei se află în sistem sunt sprijiniți de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova să găsească un loc de muncă și cazare. La ieșirea din sistemul de protecție specială, ei vor primi o indemnizație in sumă de aproximativ 9000 de lei(de trei ori valoarea salariului minim brut pe țară).

 

Aceste măsuri au ca scop spijinirea lor în vederea asumării unei vieți independente, spune legiuitorul. Odată aleasă opțiunea ei nu mai pot reveni în sistemul de protecție. Și mamele minore sunt de asemenea un grup vulnerabil pentru care s-au adoptat o serie de măsuri speciale. Ele vor primi 700 de lei lunar, pe parcursul școlii și 2000 de lei pentru asigurarea produselor de îngrijire a copilului.

La discuțiile de astăzi au participat peste 250 de persoane, dintre care 140 de tineri din sistemul de protecție care au vârsta de 17 ani, dar și colegi mai mici și asistenți maternali interesați de soarta acestor copii.

Mi-e bine unde sunt și voi continua școala

 Daniel, să-i spunem așa, din motive lesne de înteles este unul dintre acești copii. Are 17 ani dar atitudinea sa este a unui adult. A trecut prin situații atât de dure care și pe un adult l-ar dărâma. De la 8 ani a crescut doar cu tatal și fratele său. La13 ani a intrat în sistemul de protecție. Mama lui i-a părăsit, a ales să plece din țară cu mulți ani în urmă, fără să mai dea vreun semn. Din păcate tatăl s-a stins și viața lor a luat-o pe alt drum. Și- a văzut mama doar la proces dar nu vrea să mai audă de ea. Trăiește intr-una din casele de tip familial alături de fratele său și alți copii abandonați. Îi este bine și nici nu vrea să se gândească la cea care i-a dat viață și apoi l-a lăsat în voia sorții. ”Mi-e bine unde sunt, invăț, sunt cu fratele meu, avem ce ne trebuie. Cred că voi continua studiile, o să vad. Ne vom descurca”

L-am lăsat să asculte atent, așa cum a fost de la început. Discuțiile s-au purtat apoi pe zona de prevenire a unor comportamente nocive sau de risc în rândul tinerilor, cum ar fie acte de violență, absenteismul școlar,  consumul de droguri, etc.,  astfel încât tinerii să înțeleagă mai bine atât consecințele negative ale acestor comportamente, cât și necesitatea corectării lor.

În sistemul de protecție specială din Prahova sunt 600 de copii dintre care, 400 sunt îngijiți de asistenți maternali și 200 sunt crescuți în casuțe de tip familial.

 

 

 

 

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *