Federația Polițiștilor de Penitenciare se pregătește pentru proteste

Social| 04.09.2023| 567| 0| Virgil Rădulescu

Federația Polițiștilor de Penitenciare are datoria să apere drepturile membrilor ei de sindicat și in toată istoria noastră nu am revendicat decât ceea ce ni se datorează prin lege, practic am cerut ca Guverul României și instituțiile subordonate să aplice legile votate.

În această perioadă, drepturile polițiștilor de penitenciare sunt amenințate cu virulență, iar pentru testarea reacțiilor sindicale, in media, sunt aruncate fel de fel de proiecte. Dacă la inceputul verii a acestui an intelegerea dintre sindicate și ministrul justiției, Cătălin Predoiu și cel al MAI, Lucian Bode, a fost ca incepând cu luna August 2023, cu punere in plată la 10.09.2023 , drepturile polițiștilor să fie plătite la zi, prin deblocarea sporurilor inghetate la nivelul anilor anteriori, iată că incă o dată se demonstrează că politicienii nu au cuvânt.

De la actualizarea veniturilor am ajuns in situatia să ne apărăm ce avem de drept.

In intărirea convingerilor noastre , cu privire la impunerea măsurilor de austeritate, vin intâlnirile politice din ultimele zile, declarațiile politice de azi, prin care am fost anunțati că acest proiect de oug va trece in mod netransparent, prin asumare, dar și ședința de azi dintre conducerile federațiilor reprezentative din sistemul penitenciar și conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Coroborând toate informațiile, lecturând ultima variantă de OUG, rezultă:

  1. Funcțiile de sef birou și echivalentul acestora se vor radia din ștatele de funcții, sens in care sistemul penitenciar rămâne fără șefi de tură și șefi de secții,
  2. Funcțiile de șef serviciu , care nu au 10 funcții de execuție in subordine, se desființează,
  3. Termenul de reorganizare, după aprobare, este 31.12.2023,
  4. Funcțiile vacante nu se radiază,
  5. Procentul de funcții de conducere rămâne la 12%.

Ca noutate apărută in proiectul de OUG este prevederea prin care, incepând cu luna Septembrie și până in Decembrie 2025 orele suplimentare și sporul pentru activitatea desfăsurătă in zilele de sâmbătă, duminică si sărbători legale nu se mai platesc, orele suplimentare vor fi recuperate.

Pe o structură de personal subdimensionată, in care angajații efectuează sarcini ce trebuiau efectuate de către 2-3 persoane, această prevedere de neplată a orelor suplimentare este un punct critic peste care nu vom trece.

Incepând cu această zi am inceput procesul de consultare al membrilor de sindicat pentru forma de protest: Refuz de efectuare ore suplimentare.

Este singura reacție ,din scurt, care are efect, restul sunt doar actiuni pentru imaginea liderilor sindicali.

Marsul pe străzi nu mai impresionează pe nimeni, insa blocarea sistemului, inclusiv a instantelor, vămilor și tot ce rezultă și din activitatea colegilor de la MAI , ne conduc in pozitia de a fi luati in seamă. Gestul de iresponsabilitate a fost dat de la cel mai inalt nivel al Executivului României, noi suntem puși in fața lucrului implinit, fiind nevoiți să reacționam pentru apărarea drepturilor legale ale membrilor de sindicat.

Incepând cu aceasta dată, Guverul României/ Mnisterul Justiției și Afministrația Națională a Penitenciarelor se pot considera informate cu privire la declanșarea procedurii de intrare in refuz muncă suplimentară!

Comunicat de presă

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *