Angajaţii CFR intră în grevă

Actualitate| 30.08.2023| 117| 0| Petrache Ecaterina

Sătui de lipsa de dialog cu autoritățile statului, angajații CFR recurg la măsuri dure. Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, cea mai importantă organizație sindicală a lucrătorilor din sectorul feroviar din România, afiliată la Blocul Național Sindical va iniția o grevă generală pe 15 septembrie.
„Din păcate, așa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problematica căii ferate, aflată, așa cum bine se știe, de ani și ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiștii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorități formulată cu claritate și public de către lucrătorul feroviar” spun liderii de sindicat.

Câteva dintre motivele invocate de angajaţii CFR, aşa cum sunt amintite în nota publică:

Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.

Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Pentru readucerea structurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.

Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern.

Lipsa salariilor corecte care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști. În astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia româneasca, vor rămâne fără angajați. Deja, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.

Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar.

„Trebuie doar să mai amintim despre condițiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalații, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigențele siguranței circulației feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii și improvizațiilor inginerilor și lucrătorilor feroviari.

Ca atare, cerem mass media și societătii românești, în ansamblul acesteia, să ofere atenție grevei de avertisment pe care o organizăm și solicităm înțelegere tuturor beneficiarilor de transport fața de acțiunea noastră de protest social.
Nici un fost ministru al transportului și nici actualul nu va putea spune că Federația Naționala Feroviară Mișcare Comercial Vagoane nu a dat dovadă de flexibilitate și înțelegere și nu a avut răbdarea cuvenită. Insă, nici răbdarea nu s-a dovedit a fi o soluție.

De această dată însă, colegii noștri, ceferiștii sindicaliști din România, ne-au mandatat să anunțăm întreaga societate că pe 15 septembrie 2023, greva noastră de avertisment vine să atragă atenția asupra unor teme care nu mai pot fi ținute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului.

Problemele sunt foarte grave și privesc direct economia și societatea românească”  se mai arată în comunicatul transmis de Federatia Națională Mișcare Comercial Vagoane.

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *