Dezbaterea succesiunii după doi ani de la deces, pe lângă cheltuielile notariale, se plătește și impozit pe moștenire

Actualitate| 23.08.2023| 336| 0| Petrache Ecaterina

Succesiunea este de foarte multe ori amânată de români, din diverse motive, de multe ori însă din lipsă de informare, considerând că este costisitor. Amânarea peste termene va genera plăți în plus.

Succesiunea poate fi făcută atât la notariat, cât și la instanța de judecată. De cele mai multe ori, e preferată succesiunea la notariat, datorită costurilor mai mici și a termenelor mai scurte. În cazul în care succesiunea nu se finalizează în cel mult doi ani de la decesul persoanei a cărei moștenire se împarte, moștenitorii trebuie să plătească, pe lângă costurile notariale, și un impozit de 1% din valoarea bunurilor moștenite.

Potrivit Codului civil, moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia. Pe de altă parte, dezbaterea succesiunii este procedura notarială sau judecătorească prin care moștenitorii împart averea celui decedat.
Codul civil stabilește că “cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea” și că “prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală”.
Așadar, moștenitor este cel care acceptă moștenirea și participă la dezbaterea ei. Termenul de opțiune succesorală este de un an de la data deschiderii moștenirii, adică de la momentul decesului persoanei. Concret, pentru a fi moștenitor, o persoană trebuie să accepte (în mod expres sau tacit) moștenirea în termen de un an de la momentul decesului persoanei în urma căreia se face succesiunea.
Cei care dezbat succesiunea în termen de doi ani se bucură de scutire de impozit. Mai precis, potrivit Codului fiscal“pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1) (pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal – n. red.), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii”.
În schimb, “în cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus (doi ani de la data decesului autorului succesiunii – n. red.), moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale”, după cum este specificat în Codul fiscal.
Așadar, dacă nu se finalizează dezbaterea succesiunii în doi ani, moștenitorii trebuie să plătească, pe lângă celelalte cheltuieli privind succesiunea (de cele mai multe ori, se optează pentru succesiunea la notar), și impozit de 1% din valoarea bunurilor moștenite.

 

 

 

 

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *