O nouă instituție o să apară curând. Guvernul Ciolacu pregătește, printr-o ordonanță de urgență, apariția noii instituții cu rol de control al banului public.
Direcția Generală Strategie și Revizuire Cheltuieli Publice va funcționa în cadrul Ministerului Finanțelor și va avea drept rol verificarea ordonatorilor principali de credite din următoarele domenii: Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și autoritățile publice locale și județene.
La nivelul Guvernului vor fi stabiliți indicatori de performanță, iar noua instituție va verifica implementarea acestora de către ordonatorii principali de credite din cele 4 domenii mai sus enunțate. Respectarea ”indicatorilor de performanță” și amenzile impuse au generat revoltă în Sistem. În special în rândul primarilor și președinților de CJ, faptul că prețul unor lucrări nu trebuie să varieze cu mai mult de 20% de la o zonă la alta a țării, asta va constitui un impediment major. Mulți primari preferă să plătească mai mult, dar lucrările să fie terminate rapid, iar acum nu vor mai avea această posibilitate.
De asemenea, în Educație sau în Sănătate, prețurile variază acum de la o școală la alta sau de la un spital la altul, fiecare având un anumit specific al arhitecturii. Spre exemplu: nu este același cost pentru reparații la un liceu care își desfășoară activitatea într-o clădire veche de 100 de ani, cu o arhitectură specială, față de o școală construită recent, care nu are elementele arhitecturale din trecut.
Proiectul ordonanței prevede:
Art. LIII (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se înființează în cadrul Ministerului Finanțelor Direcția Generală Strategie și Revizuire Cheltuieli Publice care are drept obiect de activitate monitorizarea indicatorilor de performanță ai principalilor ordonatori de credite din următoarele domenii de activitate:
- a)Ministerul Educației împreună cu ordonatorii de credite, instituții publice, din sistemul de învățământ universitar și preuniversitar;
- b)Ministerul Sănătății, unitățile sanitare publice, institutele de cercetare din subordinea/coordonarea/subordonarea Ministerului Sănătății precum și unitățile sanitare publice din subordinea/coordonarea/autoritatea autorităților publice centrale și locale;
- c)Ministerul Muncii și Protecției Sociale împreună cu unitățile de asistență și protecție socială aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale precum și unitățile publice de asistență și protecție socială aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea autorităților publice locale;
- d)autoritățile publice locale/județene.
Amenzile prevăzute în proiectul de ordonanță sunt:
(5) Ordonatorii de credite prevăzuți la alin.(1) au obligația raportării lunare a indicatorilor de performanță în sistemul informatic pus la dispoziție prin grija Ministerului Finanțelor. Neraportarea indicatorilor de performanță constituie contravenție și se sancționează cu amendă de 10.000 lei care se aplică ordonatorului principal de credite de către inspectorii de specialitate din cadrul Direcției General Inspecție Economico-Financiară.
(7) Direcția Generală Strategie și Revizuire Cheltuieli sesizează Curtea de Conturi a României ori de câte ori constată depășiri cu peste 20% a mediei indicatorilor de performanță monitorizați și dacă este cazul Direcției Generale Inspecție Economico-Financiară pentru cheltuielile materiale și servicii precum și pentru cheltuielile cu investițiile.
Lasă un răspuns