Asigurații din sănătate, jecmăniți de stat

Sănătate| 16.08.2023| 135| 0| Petrache Ecaterina

Rafila vrea să strângă mai mulți bani pentru sănătate. Chiar dacă ești asigurat, prin noile prevederi se introduce co-plata și asigurările private.

Proiectul Strategiei Naționale de Sănătate 2023- 2030 prevede schimbări fundamentale în  sensul creșterii finanțării prin eliminarea excepțiilor de la contribuția la CASS, introducerea co-plății și extinderea asigurărilor private.

Astfel, co-plata va fi introdusă aproape pentru toate serviciile medicale care nu constituie urgențe. Altfel spus, asigurații sunt buni de plată la majoritatea serviciilor medicale pentru care nu plăteau până acum.

Ministrul Sănătății susține că strategiile din Sănătate din ultimii 15 ani nu au avut efecte notabile și promite schimbări revoluționare prin strategia pe următorii 7 ani. Acestea însă vizează nu calitatea serviciilor, ci creșterea prețurilor la serviciile medicale pentru care vor băga adânc mâna in buzunarul asiguraților. Un obiectiv primordial al strategiei este creșterea veniturilor și diversificarea surselor de finanțare, cu asigurarea protecției financiare a grupurilor vulnerabile. Astfel, se va acționa pe două paliere. Unul va fi majorarea veniturilor încasate din contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, prin eliminarea unor excepții de la plată, concomitent cu asigurarea protecției financiare a persoanelor cu venituri reduse, iar celălalt va fi majorarea finanțării din surse private a serviciilor de sănătate prin asigurări private de sănătate și contribuții personale ponderate. În fapt, contribuțiile personale vor fi introduse pentru aproape toate serviciile medicale care nu constituie urgențe medicale, forțându-i, în acest fel, pe oameni, să încheie asigurări private de sănătate.

 

”În sistemul de asigurări sociale de sănătate, segmente semnificative ale populației beneficiază de servicii de sănătate fără plata contribuției la asigurări de sănătate, deși realizează venituri din pensii sau salarii, ceea ce crează un deficit considerabil la fondul de asigurări sociale de sănătate (FNUASS). În condițiile în care există un raport negativ între numărul de plătitori de contribuții de sănătate la FNUASS și numărul de beneficiari efectiv de asigurare socială de sănătate, acesta devine vulnerabil la recesiunile economice”, se arată în strategia Ministerului Sănătății.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *