Dosarul 10 august – Foști șefi ai Jandarmeriei, trimiși în judecată

Investigații| 08.08.2023| 184| 0| Virgil Rădulescu

Foşti şefi ai Jandarmeriei au fost trimişi în judecată de procurorii Secţiei Militare a Parchetului General în dosarul privind protestul din 10 august 2018. În urma incidentelor din 10 august 2018, 433 de persoane au fost rănite. Până în prezent, s-au constituit parte civilă în dosar 312 dintre persoanele vătămate. Trimiterea în judecată vine la cinci ani de la incidente.

Este vorba despre colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoş, fost şef al Jandarmeriei Române; colonelul Laurenţiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, în prezent ofiţer în cadrul Jandarmeriei; colonelul Cătălin Sindile, fost prim adjunct al şefului Jandarmeriei Române.
Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu, iar Laurenţiu Cazan şi pentru infracţiunea de fals intelectual.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată alţi 13 ofiţeri şi subofiţeri de la Jandarmeria Capitalei: col. (r) Laurenţiu Ciobanu Cristian, fost comandant de batalion în cadrul DGJMB, col. Răzvan Cătălin Popescu, col. Marian Ion Zăvoianu, lt.col Adrian Costel Dumitru, mr. Luca Moldoveanu, cpt. Marius Daniel Mihai, plt. adj. (r) Alin Belecciu, plt. maj. Marian Cristian Bîrsan, plt. adj. Cristian Bolat, plt. adj. şef George Buzatu, plt. adj. Florea Carmocanu, plt. adj. şef (r) Bardahan Pavel Custrin şi plt. maj. (r) George Constantin Zamfir.
Aceştia sunt acuzaţi de purtare abuzivă sau complicitate la această infracţiune.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în data de 10 august 2018, la ora 23,11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, colonelul Laurenţiu Cazan, în calitate de comandant al acţiunii, precum şi Gheorghe Cucoş şi Ionuţ Sindile, în calitate de coordonatori ai aceleiaşi acţiuni, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispoziţiilor legale, intervenţia în forţă în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piaţa Victoriei – aproximativ 30.000 persoane, intervenţie pe care ulterior au şi condus-o.
Faptele lor au avut drept consecinţe îngrădirea libertăţii de întrunire şi a dreptului la integritate fizică şi psihică a manifestanţilor prezenţi în Piaţa Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum şi provocarea de suferinţe fizice sau leziuni ce au necesitat între una şi 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane, arată anchetatorii.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că intervenţia în forţă a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesităţii, gradualităţii şi proporţionalităţii, principii consacrate de reglementările legale în materie şi reflectate în jurisprudenţa CEDO. Astfel, s-a reţinut că jandarmii au acţionat nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora şi aplicării măsurilor legale, ci şi împotriva manifestanţilor paşnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor. În mod concret, cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartuşe de calibru 38 mm. şi 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită şi 168 pulverizatoare de mână”, susţin procurorii.
În ceea ce-l priveşte pe colonelul Laurenţiu Cazan, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la data de 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit un raport de acţiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menţionat că prefectul municipiului Bucureşti ar fi aprobat intervenţia în forţă a militarilor jandarmi asupra demonstranţilor adunaţi în Piaţa Victoriei.
În privinţa celorlalţi inculpaţi, din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul dispozitivului de asigurare şi restabilire a ordinii publice din Piaţa Victoriei, distinct de ordinul de intervenţie în forţă dat de către primii trei inculpaţi, au înlesnit utilizarea forţei fizice şi mijloacelor tehnice din dotare sau le-au folosit împotriva unor protestatari în mod nejustificat, cauzându-le acestora suferinţe fizice şi/sau leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare între una şi 50 zile de îngrijiri medicale.
Procurorii precizează că, în acest dosar, s-au dispus şi soluţii de clasare, două disjungeri faţă de doi inculpaţi, cu care s-au încheiat ulterior două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, precum şi alte disjungeri în vederea identificării unor jandarmi cu privire la care, din cercetările efectuate, au rezultat indicii referitoare la săvârşirea unor fapte de natură penală.
Până la data de 1 august 2023, dintre persoanele vătămate 312 s-au constituit părţi civile în cauză.
Procurorii militari au dispus introducerea în procesul penal, în calitate de părţi responsabile civilmente, a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Militar Bucureşti.

Cei 16 inculpați cercetați în stare de libertate sunt:

  • inculpatul col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, la data faptelor adjunct al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), în prezent ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual;

  • inculpatul col. (r) CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, la data faptelor inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;

  • inculpatul col. (r) SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, la data faptelor prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;

  •  inculpatul col. (r) CIOBANU LAURENȚIU CRISTIAN, la data faptelor comandant de batalion în cadrul DGJMB, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă şi o infracţiune de purtare abuzivă, aflate în concurs real;

  •  inculpatul col. POPESCU CĂTĂLIN RĂZVAN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă aflate în concurs real;

  •  inculpatul col. ZĂVOIANU MARIAN ION, ofițer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă;

  • inculpatul lt.col. DUMITRU ADRIAN COSTEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă şi trei infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;

  •  inculpatul mr. MOLDOVEANU LUCA FLORIN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;

  •  inculpatul cpt. MIHAI MARIUS DANIEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;

  •  inculpatul plt. adj. (r) BELECCIU ALIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;

  •  inculpatul plt. maj. BÎRSAN MARIAN CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;

  • inculpatul plt. adj. BOLAT CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;

  • inculpatul plt. adj. şef BUZATU GEORGE, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;

  • inculpatul plt. adj. CARMOCANU FLOREA, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;

  • inculpatul plt. adj. şef (r) CUSTRIN BARDAHAN PAVEL, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;

  •  inculpatul plt. maj. (r) ZAMFIR GEORGE CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

Reamintim că, pe 10 august 2018, peste 100.000 de oameni, inclusiv din diaposra, au ieșit la un protest în Piața Victoriei împotriva guvernului Viorica Dăncilă, care încerca să submineze justiția prin modificarea codurilor penale.

Jandamrii au intervenit în forță la protestul masiv din 10 august 2018 și au folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă. Peste 450 de persoane, printre care și copii, au solicitat îngrijiri medicale. 70 de persoane au ajuns la spital, iar unul dintre participanții la protest a murit câteva zile mai târziu.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, și purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei de la acea vreme, Marius Militaru, au susținut atunci că intervenția a fost justificată.

Comunitatea Declic solicită Tribunalului Militar Bucureşti să judece în regim de urgenţă dosarul 10 august, având în vedere că mai sunt doar trei ani până la prescrierea faptelor, iar vinovaţii ar putea să scape de pedeapsă.
„Declic a susţinut, prin avocaţi, victimele din dosarul 10 august şi va continua să achite costurile judiciare, până la o decizie a instanţei. A venit, în sfârşit, momentul pe care îl aşteaptă de cinci ani cetăţenii bătuţi şi gazaţi în Piaţa Victoriei pe 10 august 2018, pentru că au îndrăznit să protesteze paşnic. Jandarmii agresori au fost trimişi în judecată. Dar, ca vinovaţii să fie cu adevărat pedepsiţi, Justiţia trebuie să îşi arate eficienţa şi să judece rapid dosarul. Altfel, acuzaţii pot scăpa prin prescrierea faptelor, o metodă deja folosită de acuzaţi şi în alte mari dosare”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei Declic – 10 august.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *