50% din posturile cabinetelor aleșilor locali vor fi desființate

Administrație| 08.08.2023| 106| 0| Petrache Ecaterina

Măsurile luate de Guvern au ajuns și in administrațiile  locală. Coaliția de guvernare a ajuns la un numitor comun, pe setul de măsuri privind reducerea posturilor din administrația publică, unde reducerile de personal ajungând până la 50% din organigramă.

Vor fi reduse posturile din cabinetele primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene. În aceste condiții se estimează că  aproximativ 3.500 de consilieri vor fi disponibilizați.

Tot pentru economii la bugetul de stat se intenționează  comasarea instituțiilor cu atribuții similare, gen tineret și sport, instituții de cultură,  inspectoratele școlare și DSP-urile, care ar putea avea coordonare regională, precum și Oficiile de Cadastru.

Premierul susține că, dacă nu se vor lua astfel de măsuri, situația va fi dramatică. Creșterea deficitului bugetar va conduce la blocarea fondurilor europene, la costuri mult mai mari pentru acoperirea deficitului şi, cum e şi normal, va duce mult mai devreme decât alegerile din 2024 la o instabilitate politică.

Până la sfârşitul lunii august, Guvernul vrea să aprobe concomitent ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor bugetare şi reforma administrativă şi pe cea privind măsuri fiscale prin care să crească veniturile la buget.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *