Primăria Municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Asociaţia buchARTest, organizează în perioada 28 iulie – 06 august 2023, o nouă ediţie a festivalului de artă stradală „Artown Festival”. Evenimentul include spectacole de teatru, poezie, diverse workshop-uri, instalaţii textile, concerte, petreceri sau momente de dans contemporan, care vor fi susţinute de 30 de artişti. Ateliere de meditaţie, mindfulness, stretching şi olărit, pictură murală, astăzi, la „Artown Festival”, ediţia 2023!
Ploieştenii sunt aşteptaţi, în număr cât mai mare, să participe, în cursul acestei zile, la o serie de ateliere interactive, unde pot fi ghidaţi să conştientizeze importanţa ancorării în momentul prezent, cum să se relaxeze, să îşi aşeze trupul şi sufletul în echilibru şi să descopere, astfel, puterea inspiraţiei din sine.
Cea de-a cincea zi a acestui eveniment inedit, organizat de către Asociaţia buchARTest şi Primăria Municipiului Ploieşti şi, are stabilit următorul program pentru publicul interesat:
Sala Sporturilor Olimpia, Strada Alecu Russo, nr. 10 – de la ora 09.00 – Yoga morning | Atelier de mindfulness cu Zen Vld
Creative Hub Artown Festival – Parcul din spatele fostului Cinemascop, str. Mărăşeşti, nr 12:
10.00 – Street Stillness | Atelier de meditaţie cu Zen Vld;
13.00 – Street Stretch | Atelier de stretching cu Zen Vld;
17.00 – Pottery Passion | Atelier de olărit cu Rose cu apă minerală.
Pe toată perioada „Artown Festival”, eveniment care se va desfăşura până în data de 6 august a.c. ploieştenii pot petrece timp de calitate şi se pot bucura de mai multe experienţe culturale urbane, unde conceptul şi emoţia se împletesc sub semnul artei:
– Expoziţia The Sin to be Seen – la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”;
– Community Wall | Vino să-ţi laşi smiley face-ul aici, pe strada Vornicul Boldur nr. 3 – Şcoala Gimnazială „Rareş Vodă”;
– Community Weaving | Vino să ţeşi alături de comunitate by Thesastre, la Creative Hub Artown Festival – Parcul din spatele fostului Cinemascop;
– Expoziţie urbană de fotografie | 50 years of Hip Hop anniversary by Cătălin Soto – str. Gh. Lazăr – gang sedii partide;
– Street Art Sonics | Te încurajăm să ai căşti cu tine când explorezi oraşul întrucât fiecare operă murală are propriul soundtrack realizat de Raw Creatives – în zonele de creaţie murală.
** Zonele unde sunt create picturile murale la „Artown Festival”, ediţia 2023, sunt următoarele:
1. Văleni 44 – Twee Muizen: Cristina Barrientos & Denis Galocha (Spania) 28 iulie – 5 august;
2. Carpaţi 33 Native Touch & Michael Marushkim (Israel) 28 iulie – 5 august;
3. Carpaţi 33 OCU (România) & Dima Kashtalyan (Belarus) 2 august – 7 august;
4. Strada Trei Ierarhi 10 / Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” – Tammy Lovin & Wanda Hutira 3 august – 7 august;
5. Strada Cuza Voda 16 / Parcare SGU – Roper & Delia Cîrstea 28 iulie – 4 august;
6. Strada Tache Ionescu 3 – BAKR & MED (Maroc) 28 iulie – 5 august;
7. Cinemascop / Laterală Nord – RO & KSELE 28 iulie – 4 august;
8. Cinemascop / Laterală Sud – Irlo & Eea & TACI 28 iulie – 6 aug;
9. Cinemascop / Gang – Fabien Karp (Belgia) & Sophie Nicklas (Germania) 28 iulie – 3 august;
10. Creative Hub Artown Festival – Alex Baciu. Asphalt Art 28 iulie – 31 iulie;
11. Gang Piaţa Nichita Stănescu, spre Tribunal: Ela & Ohboy 28 iulie – 3 august;
12. Gang Piaţa Nichita Stănescu, spre Tribunal: Thesastre (Chile) & Isabel (Uruguai) 28 iulie – 6 august;
13. Strada Vornicul Boldur 3 / Şcoala Gimnazială Rareş Vodă – SPACEBAR (Turcia) & YOU 28 iulie – 6 august;
14. Mihai Bravu 204 – SILOH & Megan Oldhues (Canada) 28 iulie – 5 august;
15. Industriei 95 – Bona_Berlin (Germania) & AnnaOvi (Spania) 28 iulie – 6 august;
16. Intrarea Daliei 5 – Matei Emanuel & Mircea Modreanu 31 iulie – 3 august;
17. Strada Cameliei 3: Barto & Mateo Sabatino 28 iulie – 6 august;
18. Strada Cameliei 3 Radu Pandele & Antonia 30 iulie – 5 august;
19. Gang Piaţa Mihai Viteazu 2 / lângă Berezka – MOUSE (Bulgaria) & BILOS (Grecia): 28 iulie – 1 august.
„Artown Festival” se desfăşoară în spaţiul public, astfel că intrarea este liberă pentru oricine!
Programul ediţiei curente poate fi consultat direct pe pagina de Facebook Artown Festival, precum şi pe pagina de internet https://www.artown-festival.art/
Lasă un răspuns