Mâine, cel mai trist municipiu din țară, Ploiești, prinde un pic de culoare

Administrație| 28.07.2023| 384| 0| Virgil Rădulescu

După cum v-am informat, Artown Festival, ediţia a doua, va avea loc la Ploieşti între 28 iulie şi 6 august, în cadrul evenimentului urmând ca 3.000 de metri pătraţi de pereţi să fie acoperiţi cu 19 picturi murale.

Artown Festival este un manifest urban şi social pentru o lume mai colorată, mai plină de viaţă și va pune o pată de culoare în cel mai gri municipiu din țară, Ploieşti.

Ploieștiul va fi plin de surprize la fiecare pas, prin artă stradală, cărora li se alătură remodelarea microspațiului din spatele fostului Cinemascop, expoziția “The sin to be seen” la Muzeul Judeţean de Artă Prahova – „Ion Ionescu-Quintus” și o surpriză pe peronul Gării de Sud a Ploieștiului.

Alex Baciu și Ciprian Vasile Tauciuc au reușit să metamorfozeze colaborarea între două medii total diferite printr-o lucrare care nu doar că renaștere sufletului cultural al Ploieștiului, ci și încurajează sustenabilitatea în acțiunile privitorilor din afara lui.

Potrivit organizatorilor, „3.000 de metri pătraţi de pereţi vor fi acoperiţi cu 19 picturi murale realizate de 37 artişti care au lucrat în colaborări: Alex Baciu, AnnaOvni & Bona_Berlin, Barto & Mateo Sabatino, Cristina Barrientos & Denis Galocha (Twee Muizen), Dima Kashtalyan & OCU, Irlo & Eea & Taci, KSELE & RO, Med & BAKR, Megan Oldhues & SILOH, Modreanu & Matei Emanuel, Mouse & BILOS, Native Touch & Michael Marushkin, Ohboy & Eladela Furu Loom, Pandele & Tovnyah, Roper & Delia Cîrstea, Sarai & Isabela, Sophie Nicklas & Fabien Karp, SPACEBAR & TINE (Pentru de intervenţii ale comunităţii), Tammy Lovin & Wanda, din 14 ţări de pe 5 continente, precum România, Israel, Canada, Maroc ş.a. Ploieştiul va fi plin de surprize la fiecare pas, prin intermediul celor peste 50 de intervenţii de artă stradală realizate de cei 25 de artişti/ artist crews din 3 ţări: Aeul & Cristiana, Ana-Maria Stroie, Andreea Geamănu, Brave Bots, Bucharest stickerz fest, Carmen Pavel, Cristian Soto, Denis Nanciu, Diana Diaconu, Dragoste, Faces of Mosaic, John Dot S, Maria Bălan, Kalut Ceramics, Nadine Kseibi, Otto Constantin, Plan B, Pisica Pătrată, Rado van Jano, Robert Obert, Roşe cu apă minerală, The Plant, Victor Covrig, şi Zdesroy street art.”

Spectacole de teatru, poezie, diverse workshopuri, instalaţii textile, concerte, petreceri şi momente de dans contemporan vor fi susţinute de 30 de artişti şi se vor adăuga în programul ediţiei curente.

Evenimentul se desfăşoară în spaţiul public, astfel că intrarea este liberă!

„Artown Festival este un manifest urban și social în favoarea unei lumi diferite, plină de viață și culoare în organismul urban. Scopul nostru este să curatoriem un festival care construiește punți, unește comunități și prezintă puterea incredibilă a colaborării în exprimarea artistică. Așteptăm cu nerăbdare să vedem perspectiva unei lumi care prețuiește colaborarea în detrimentul competiției și perspectivele voastre în explorarea adevărului.”, precizează organizatorii.

Adevărul fiecăruia dintre voi este un fundament al creativității. Vrem să îl auzim, să îl vedem, să îl experimentăm! Nu uitați, “fiecare are adevărul său”, iar anul acesta, vă încurajăm să vă spuneți adevărul, fără limite. Artivismul stă la baza Artown Festival.

 Sfidăm normele, mixăm stiluri, medii și adevăruri în cele trei categorii ale ediției 2: picturi murale, performance și intervenții de artă stradală, cărora li se alătură remodelarea microspațiului din spatele fostului Cinemascop, o expoziție de artă stradală la Muzeul Judeţean de Artă Prahova – „Ion Ionescu-Quintus” și o surpriză pe peronul uneia dintre gările Ploieștiului.

art

Detalii AICI

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *